Comentează‘Ole! Ole! Ol?! Musica!, sunt strigatele infocate ale publicului – mii de spanioli care au platit bani buni, pana la 200 de euro pe bilet, pentru a vedea corida – pe care le-am auzit inca de cand am intrat in Plaza de Toros sa vad spectacolul. La Malaga, in Spania, toata luna august este rezervata luptelor dintre oameni si tauri, un moment deosebit de important fiind examenul de absolvire al Scolii de Toreadori, iar fiecare reprezentatie este asteptata in oras mai ceva decat un meci de fotbal din Champions League.
‘Plaza de Toros asteapta jocul ucigas al copitelor. Ca la o prezentare de moda, intra in scena artistii. Mai intai apar picadorii, cu un balet pe cai, executat hipnotizant in ritmul fanfarei. Urmeaza toreadorii, toti cu cape roz, si bandillieros (cei care infig patru sulite scurte in spatele taurului). Un prim ‘Ole! tasneste din piepturile celor peste 5.000 de spectatori. Al doilea ‘Ole, la care ma alatur si eu, se aude de cum intra taurul, ranit deja, pentru ca toreadorii sa aiba o sansa in ring. Incalzirea animalului, care cantareste aproape o tona, este facuta in compania toreadorilor cu capa roz, a bandillieros, a picadorilor (calareti care impung animalul cu o lance) si in ropotele de aplauze ale asistentei tensionate.
Apare matadorul, Ignacio Gonzales, un tanar de doar 18 ani, proaspat absolvent al Scolii de Toreadori din Malaga, cel mai aprig dintre artistii din arena, cel care are rolul sa-i faca pe spectatori sa devina sensibili la fiecare fenta, de fiecare data cand mantia rosie mangaie coarnele bovinei insangerate.
Gratia face toti banii, iar glezna fina conteaza mai ceva ca in fotbal. In semn de apreciere a matadorului, fanfara canta. Dintr-odata, tacem toti. Matadorul greseste. E prins intre coarnele taurului si e aruncat in aer trei metri. Noroc cu asistentii, care intervin imediat si ii distrag atentia animalului furios. Ignacio Gonzales se ridica si continua lupta. Dupa doar doua minute, in ritmurile alerte ale fanfarei, taurul nu mai are in prim-plan capa rosie, ci spada. Se arunca inainte, iar sabia, manuita cu maiestrie, se infige intre omoplati, chiar in coloana. Animalul, ranit de moarte, cade in genunchi, iar un toreador se apropie de el ca sa-i dea o ultima lovitura. Bovina nu mai are putere sa se ridice si sa riposteze. Mai vede o data scanteierea soarelui in lama cutitului, cade intr-o parte si moare.
Toreadorul era sa moara
Scot si eu un servetel din buzunar si ma alatur celor catorva mii de batiste albe fluturande care confirma succesul reprezentatiei, iar matadorul face turul de onoare al arenei in care, cu doar cinci minute inainte, putea sa-si piarda viata. Zeci de evantaie, chiar si un sutien, zboara spre toreador, iar el le ridica curtenitor pe toate, le saruta si le arunca inapoi posesoarelor, care tipa innebunite de gratia tanarului. Seara, la terasele din jurul Plaza de Toros se leaga prietenii si se fac invariabilele comentarii in fata unui pahar cu sangria, un vin la fel de rosu ca si sangele animalului sacrificat.
Mai apreciate decat meciurile de fotbal
Corida reprezinta un adevarat sport national in Spania, dar este prezent si in Portugalia, in sudul Frantei si in America Latina. Avand radacini in Roma antica, lupta cu tauri este privita ca o parte a culturii nationale iberice. Pentru egalizarea sanselor, taurul este ranit la inceputul fiecarei lupte. Pentru toreador, cel mai important moment e reprezentat de lovitura finala. Cei mai apreciati isi rapun taurul din prima, fiind considerata acceptabila si a doua incercare. Cei care nu reusesc nici din a treia lovitura isi atrag dezaprobarea publicului.