Primul impuls de adrenalină l-am simţit chiar la intrarea în poligonul Babadag, unde ne-au întâmpinat doi soldaţi americani, înarmaţi până-n dinţi. Din poartă am zărit zeci de TAB-uri, Humvee-uri şi Strykere, într-un parc auto, cum nu ţi-e dat să vezi de prea multe ori în viaţă.

Alături, un cort imens, înconjurat de sârmă ghimpată, formată din plăcuţe metalice, extrem de tăioase. “Aici e «creierul» nostru, locul unde se pun la punct strategiile de luptă”, ne-a spus maiorul Ken Reed. Ne-a făcut semn că trebuie să plecăm spre “câmpul de bătălie”. Înainte de a urca în maşini, ni s-au aruncat în braţe câte o vestă antiglonţ şi câte o cască, despre care ni s-a spus răspicat că nu trebuie să le dăm jos. Ne-am speriat teribil, nu de alta, dar vesta avea cam 15 kg!

Cum în armată nu prea e loc de negocieri, am înghiţit în sec şi ne-am echipat docili. Drumul până la câmpul de “luptă” l-am făcut cu o blindată Humvee, variantă a Hummer-ului, folosită de armata americană. E inutil să spunem că pentru noi, orăşenii, obişnuiţi cu scaunele comode şi moi ale maşinilor, a fost o adevărată încercare, iar dosurile noastre au simţit din plin fiecare dâmb al terenului accidentat. Norocul a fost că drumul nu a durat mult, iar în timpul acesta, maiorul Reed ne-a explicat la ce vom asista.

“Vom face un exerciţiu cu tragere reală. Soldaţii americani trebuie să identifice locul unde se află inamicii şi puterea armelor lor. Imediat se vor retrage, după care vin militarii români şi distrug duşmanul”, ne-a lămurit el.

După ce s-au asigurat că nu se află rătăciţi pe traseu, la semnalul “Forjă!” au început să tragă. Tuburile cartuşelor săreau în toate părţile, iar ţintele cădeau ca secerate. Chiar dacă ştiam că totul este foarte bine pus la punct, la prima rafală de gloanţe ne-am bucurat că avem veste, care parcă deveniseră brusc uşoare ca un fulg. Următorul impuls a fost să ne “adăpostim” lângă o blindată.

Au urmat zeci de minute, în care soldaţii aproape că s-au luat la întrecere în doborârea ţintelor. Deşi eram doar în mijlocul unui exerciţiu care se desfăşura respectând cu stricteţe un scenariu fix, nu puteam să nu ne gândim că “actorii” din faţa noastră au simţit şi vor mai simţi pe pielea lor ce înseamnă un război adevărat. Acolo, planurile “de acasă” pot fi date oricând peste cap de inamic, poţi fi rănit sau chiar ucis, ori te poţi întoarce în sânul familiei cu o victorie.

Au veste şi căşti cu GPS

Aplicaţiile soldaţilor români şi americani se fac cu ajutorul sistemului DISE. “Noi folosim astfel de echipamente «inteligente» de mai mulţi ani. Soldaţii români au învăţat acum să umble cu ele şi se descurcă foarte bine”, ne-a declarat un sergent american.

Echipamentul e compus din veste şi din căşti cu senzori laser şi sisteme de poziţionare prin satelit (GPS), care permit transmiterea în timp real către un computer din centrul de comandă toate activităţile desfăşurate de soldat. De pildă, dacă acesta e rănit, colegii săi sunt informaţi şi primeşte îngrijiri de urgenţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News