”Am văzut cum industria companiilor aeriene a fost devastată de pandemie. Au fost momente în care eu și compania mea am fost singurii care au zburat”, își amintește căpitanul Darrel Myers, care este și președintele Asociației Pilotilor de Companii Aeriene din Luxemburg.
Sectorul aviatic a cunoscut cel mai puternic declin din istorie din cauza pandemiei, iar companiile aeriene au fost forțate să concedieze aproape jumătate din piloți.
După un an, situația s-a îmbunătățit, dar nu a revenit nicidecum la normalitate. Cei care zboară au programe reduse și sunt testați adesea.
Căpitanul Myers spune că uneori a fost testat chiar de mai multe ori pe zi. El spune că este atât de obișnuit cu un test PCR, încât acum îi zice, în glumă, persoanei care îl face să-l surprindă când alege nava de unde va recolta exudat.
Unele țări îi scutesc pe piloți de cerințele de testare și de carantină, atât timp cât respectă regulile locale privind masca și distanțarea socială.
Primul ofițer Jason Voudri nu a mai urcat la bordul avionului Air Senegal timp de câteva luni anul trecut. În ianuarie a primit în sfârșit apelul pentru a zbura din nou. Înainte de asta însă, a trebuie să se antreneze pe un simulator pentru a-și reîmprospăta cunoștințele.
Pilotul știe că se află printre cei norocoși și este „doar recunoscător pentru că mai are un loc de muncă”.
Rutina lui Voudri ca pilot comercial include acum o verificare obligatorie a temperaturii la sosirea la aeroport și completarea unui formular în care scrie că nu are simptome COVID.
De asemenea, atunci când preia alt echipaj de zbor, el dezinfectează pârghiile de prindere, butoanele și comutatoarele din cabină.
Compania sa aeriană zbura zilnic înainte de pandemie. Acum, ea circulă doar trei zile pe săptămână.