ComenteazăIulian Manta a plecat din Focsani tocmai la Roma pentru a-si cauta o verisoara si pentru a castiga un ban frumos din munci despre care atunci habar n-avea. Se intampla in februarie 1997. A lucrat pe santiere, la circ, la ferme, munci platite cu nimic, dar a ajuns acum primul om cu care autoritatile italiene stau de vorba atunci cand vine vorba despre muncitorii romani. Este membru cu drepturi depline in sindicatul cel mai puternic din peninsula si este cel care stie tot despre romanii care muncesc acum pe santierele italiene. Un fel de Jimmy Hoffa al romanilor.
“Am venit in Italia ca sa caut acul in carul cu fan, daca se poate spune asa. Stiam ca verisoara mea locuieste la Roma, dar atat, nimic mai mult. Nu aveam adresa, nu aveam numar de telefon, nu aveam nici o informatie concreta. Am lasat bagajele in gara si tocmai ma pregateam sa ies in oras cand Dumnezeu mi i-a scos in fata pe nasii lor de cununie. Care, culmea, se duceau la ei, aici trebuie sa recunosc ca am avut putin noroc. Am dormit la ei o perioada pana am reusit sa ma angajez si sa am propriul meu pat, undeva intr-o garsoniera de inchiriat. Plateam 25 de euro ca sa dorm in acel pat”, povesteste Iulian.
Cum se intampla in cazul majoritatii romanilor plecati la munca in Italia, Iulian a inceput tot in constructii. De jos, de la munca de care se fereste oricine, aceea de salahor, de muncitor necalificat. La lopata si cazma, la carat scule si unelte de colo-colo, la dat cu matura in urma “meseriasilor”. “Chestia asta a durat putin, nu reuseam sa-mi dau seama ce nu merge, nu puteam sa ma obisnuiesc cu munca aceea. Asa ca am renuntat”.
A urmat apoi o perioada inedita, o perioada in care a muncit intr-un circ si in care a fost aproape de lumea fascinanta a dresurilor, a acrobatiilor si a giumbuslucurilor de tot felul. “Eram un fel de copil al scenei, montam si demontam totul, scena, decorurile, cortul. Seara eram la lucru, iar ziua umblam pe strazi si imparteam bilete si fluturasi. Ma obisnuisem cu munca multa si hrana putina, ma multumeau doar o bucata de paine si o cana cu ceai. Atat”. Nu a stat nici aici prea mult, in scurt timp fiind nevoit sa plece, gasindu-si adapost la o ferma. “Aici am stat fara bani, ma multumea ideea ca am un pat si un acoperis deasupra capului”.
Marea aventura a lui Iulian a inceput in momentul in care a ajuns pe santierul celei care avea sa devina cea mai mare sala de concerte din lume, Europa Auditorium, din Roma. Din vorba in vorba, din discutii in discutii, Iulian a inceput sa inteleaga modul de organizare a unui sindicat si toate chichitele legate de legea muncii din Italia. “Cei de la sindicat m-au vazut interesat si mi-au dat si mie sarcini. Dupa ce s-a terminat santierul devenisem mana dreapta a unui arhitect, care nu m-a lasat pe drumuri si mi-a dat in continuare de lucru”.
Incet-incet, Iulian a urcat treptele ierarhice si a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni din FENEL-IT, un sindicat care lupta cu toate mijloacele pentru drepturile muncitorilor, practic el este omul care discuta cu autoritatile italiene atunci cand vine vorba de muncitorii romani. “Am fost un nimeni si am reusit sa ajung cineva, sa fiu, mai ales, de folos oamenilor, sa-i ajut sa inteleaga dar si sa fie intelesi”, mai spune Iulian.
Atunci cand ajunge acasa, Iulian urmareste de la Roma, prin satelit, programele televiziunilor romanesti (foto sus).
Catelul este mica-mare comoara a lui Iulian. El si prietena lui adora sa se joace cu micutul rasfatat al carui culcus a fost amenajat in garajul vilei in care cei doi locuiesc cu chirie
IULIAN MANTA
1. Varsta: 28 de ani
2. Cand a parasit tara: 1997
3. Tara de adoptie: Italia
4. Domiciliul actual: Roma
5. Cand a fost ultima data in Romania: primavara