Se uită în ochii celor trei fiice ale sale, Inselah (20 de ani), Samar (14 ani) şi Rania (9 ani) şi se gândeşte cu tristeţe la ce a trebuit să le supună pentru a scăpa de bombardamentele israelienilor şi de bătăile şi foamea pe care le îndurau alături de cel care trebuia să le fie sprijin în viaţă. Magdalena, 47 de ani, s-a căsătorit cu medicul Salem Saga, pe când acesta studia la Facultatea de medicină din Bucureşti. Credea că, urmându-şi dragostea, va fi fericită în Fâşia Gaza. Dar totul s-a schimbat rapid în casa lor, iar, odată cu venirea pe lume şi a celei de-a treia fiice, lucrurile între Magdalena şi Salem s-au înrăutăţit. Mai mult, înteţirea bombardamentelor în Gaza le-a lăsat pe cele patru la mila Divinităţii. Au decis să se întoarcă definitiv în România, însă trebuiau întâi să poată evada din propria casă. Salem Saga le ţinea sechestrate şi sub atenta supraveghere a rudelor care, conform spuselor Magdalenei, primeau bani pentru a nu le scăpa din ochi. Pe ea nu o lăsa să muncească, fetele erau urmărite când mergeau la şcoală şi nu aveau voie să vorbească cu nimeni.

Femeia şi fiicele ei au fost prinse şi bătute crunt

“Nu aveam voie să părăsim casa. Salem ne făcea piaţa o dată pe săptămână. Trebuia să trăim toate patru dintr- un kilogram de cartofi şi unul de spanac. Nu ne lăsa să aprindem lumina şi nici să dăm drumul sistemului de încălzire. Făceam cald cu un reşou”, ne-a povestit cu ochii în lacrimi Magdalena. A crezut că ziua eliberării a venit atunci când autorităţile române au contactat-o la începutul bombardamentelor, pentru a o ajuta să părăsească Gaza. Au încercat să plece, dar Salem le-a prins şi le-a bătut crunt pe ea şi pe fiicele sale. Au ca dovadă certificatul medicolegal. Au pierdut astfel prima şansă de a se întoarce în România. Apoi, săptămâna trecută, un nou telefon de la consulatul român din Tel Aviv o informa pe Magdalena că se mai organizează o plecare spre România. Nu a dormit nopţi în şir pentru a putea pune la cale “evadarea”. În zorii zilei stabilite, s-au deghizat în veşminte tradiţionale şi au fugit la Rafah, la graniţa cu Egiptul. Apoi, de la Cairo, au plecat cu avionul spre Bucureşti. “Am fugit în şosete din Gaza, deghizate în acele veşminte. Fără nimic altceva”, a mărturisit Magdalena. Le-a ajuns din urmă palestinianul, dar cu ajutorul oamenilor de bine care le-au văzut îngrozite, au scăpat de el şi au trecut graniţa. Acum sunt la Bucureşti şi încearcă să-şi refacă viaţa.

Aşa s-au deghizat ca să treacă graniţa

Ca să scape de Salem Saga, femeia şi cele trei fiice s-au îmbrăcat în haine tradiţionale arabe. Au trecut astfel graniţa în siguranţă. Autorităţile române de la Cairo şi Tel Aviv au confirmat povestea româncei.

Urmărește-ne pe Google News