Pompierii de la ISU “Dealul Spirii” au intervenit în peste 30 de locaţii, majoritatea subsoluri de blocuri şi curţi inundate. Cele mai afectate au fost sectoarele 5 şi 6. Peste 100 de angajaţi ai ISU au fost mobilizaţi să rezolve problemele create de ploaia torenţială.
Maşini distruse de un copac
Două maşini parcate pe strada Judeţului din sectorul 2 al Capitalei au fost avariate de un copac care s-a prăbuşit aseară din cauza furtunii.
Zone grav afectate
Zonele cele mai afectate de ploaia torenţială au fost în sectorul 5 al Capitalei, unde peste 20 de străzi au fost inundate. În Berceni a căzut grindină, în zona Tineretului, un canal colector al Apa Nova a refulat, iar circulaţia a fost închisă autoturismelor, singurele care făceau faţă apei fiind autobuzele. Şi pe şoseaua Văcăreşti circulaţia s-a desfăşurat pe o singură bandă.
Tavan prăbuşit la Plaza România
Panică aseară în Plaza România. O bucată din tavanul unui magazin a căzut chiar lângă două angajate. Echipele de jandarmi au izolat imediat zona. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Potrivit Antena 3, apa de ploaie a pătruns în magazin prin locul rămas gol în tavan, inundând parterul centrului comercial.
fotografii: Gabriel Miron, Agerpress
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro