Gheorghiță „Ionuț” Bălan, 31 de ani, Marin „Bebe” Filimon, 43 de ani, și Aurel „Dragoș” Nichiforean, 39 de ani, sunt acuzați de o tâlhărie comisă la Goutroux, pe 25 aprilie 2017, cu mai multe circumstanțe agravante, inclusiv uciderea lui Nicole Paternoster și a lui Michel Masuy.
Din rechizitoriu reiese că pe 25 aprilie 2017, în jurul orei 16.45, Michel Masuy, în vârstă de 75 de ani și cu deficiențe de vedere, s-a dus la vecinii săi pentru a anunța că a avut loc un dezastru la domiciliul său, din rue des Pêchers, din Goutroux. Bărbatul avea urme de lovituri pe față, era în stare de șoc și tremura.
Soția lui, Nicole Paternoster, în vârstă de 74 de ani, zăcea inconștientă pe pardoseala de gresie a casei ei. Fața femeii era plină de sânge.
Michel și Nicole au fost duși la spital. Ea a murit pe 5 august 2017, iar soțul ei a murit pe 18 octombrie 2018. Potrivit medicilor legiști, a fost stabilită legătura de cauzalitate dintre atac și decese.
Cu puțin timp înainte de evenimente, în apropierea locuinței victimelor fusese văzută o mașină suspectă, înmatriculată în Bulgaria. Această mașină a fost găsită pe rue de Turenne din Charleroi. A aparținut iubitei lui Marin Filimon. În timpul perchezițiilor la domiciliul cuplului, polițiștii au găsit o cutie de bijuterii furată de la victime, precum și muniție.
Pe 30 ianuarie 2017, în jurul orei 11.30, această mașină înmatriculată în Bulgaria a fost văzută în Gozée unde doi bărbați intraseră într-o casă situată pe rue des Pinsons. O tânără reușise să-i pună pe hoți la fugă. Ei au fost Bebe și Dragoș, potrivit procuraturii.
Examinarea pe fond a dosarului celor trei români a început luni, când au fost audiați în fața judecătorilor și a unui juriu civil.
Ajuns în Belgia la vârsta de 23 ani, la zece ani după ce a părăsit țara natală, Gheorghiță Bălan spune că s-a ocupat cu lucrări de mecanică, electricitate, construcții, înainte de a începe să fure, dovadă fiind cazierul său penal european, care menționează mai multe condamnări.
Marin Filimon a început să fure de la 8 sau 9 ani. A ajuns în Belgia în 2014, s-a mutat cu iubita lui la Charleroi în 2016 și și-a cumpărat un Peugeot gri. Cel care a fost văzut de martori lângă locul crimei. Bărbatul a consumat în acea perioadă heroină, cocaină și alcool, pe care le cumpăra după ce comitea furturi în locuințe. „Când era cineva, plecam, am evitat contactul cu oamenii. Nu sunt violent”, a susținut el.
Aurel Nichiforean a început să consume heroină de la 14 ani, pe care a finanțat-o mai întâi prin muncă, apoi prin furturi. Dosarul său penal include o serie de condamnări în mai multe țări europene pentru furt, „dar niciodată cu violență”, a spus el. Ajuns în Belgia în octombrie 2016, a continuat să comită furturi cu Marin Filimon, sub identitate falsă, „pentru a nu executa o pedeapsă de cinci ani închisoare, pronunțată în România, pentru furturi”.
El declară că a participat financiar la achiziționarea Peugeot-ului gri și confirmă că el și Marin Filimon au fost prezenți la tentativa de furt în timpul căreia a fost depistată mașina.
Aurel Nichiforean a susţinut că nu a fost prezent la jaful pentru care e judecat. Totuși, Bălan a spus că el a fost șoferul. Pe de altă parte, recunoaște că a fost prezent la o cercetare a zonei, cu o zi înainte, împreună cu ceilalți doi, și că a mers să-l caute pe Bălan în Goutroux, pe 25 aprilie. Potrivit lui Nechifor, dacă pe jacheta lui s-a găsit ADN-ul lui Nicole Paternoster, a fost pentru că i-a împrumutat-o lui Bălan.
Marin Filimon a povestit că el cunoștea casa victimelor, că o zărise în timpul unui alt jaf comis în stradă. În ziua evenimentelor, acesta era înarmat cu un pistol fals. Susține însă că nu a vrut să comită nicio violență și dă vina pe Bălan, care ar fi autorul violențelor asupra victimelor: „Mi-a spus că și-a asumat ceea ce a făcut”.
„Am mințit cinci ani și îmi cer scuze”, a spus Filimon, recunoscând în cele din urmă prezența sa la locul crimei. „Când am ajuns noi, Marin Filimon a bătut la ușă. O doamnă a deschis-o, Marin a lovit-o și s-a prăbușit pe jos. Am urcat sus, era un dormitor, am spart un dulap. Am auzit un bărbat țipând, am venit jos și l-am lovit. Îmi cer scuze familiei!”.
Victimele au fost bătute în fața nepoatei lor de 3 ani, au mai precizat procurorii.
Procesul românilor va continua săptămâna viitoare. El ar fi trebuit să înceapă în ianuarie, dar a fost amânat de două ori după ce doi dintre ei s-au îmbolnăvit de COVID.