Am plecat din tara de cateva luni bune, din cauza saraciei generale si din lipsa unor posibilitati reale de a le asigura propriilor copii cele necesare si, in special, un viitor decent pe mai tarziu. Intr-un mod cu totul intamplator si fericit, mi-a picat in mana un ziar Libertatea din 1 februarie 2003, pe care l-am citit cu nesat de la un capat la altul si care m-a mai inviorat putin, deoarece aici unde sunt eu nu exista nici presa romaneasca si nici nu am acces la vreun program tv din Romania.
Acum, copiii au patru ani si jumatate, sunt nascuti la 22 septembrie 1998. Pe fata o cheama Ioana Maria Iordache, iar pe baiat Mihai Iordache. Sunt inteligenti, dar sunt ca niste diamante neslefuite, pentru ca acolo unde cresc, intr-o comuna din Olt, Mihaiesti, nu exista o gradinita ca lumea pentru pregatirea si dezvoltarea lor, astfel incat sa ajunga la nivelul unor copii crescuti in marile orase. Maria e o fata dezinvolta, vorbareata si e doritoare sa mearga la gradinita, ii place sa fie in centrul atentiei si sa aiba initiativa. Mihaita e un nebun si jumatate, la randu-i plin de viata, face multe prostioare, dar are si momente cand isi face singur locul si universul lui imaginativ – fara a dori sa fie deranjat. Are si o pasiune putin iesita din comun pentru varsta lui, anume este fascinat de icoane – si asta de pe la 2 ani si fara a-i fi insuflata aceasta pasiune de vreunul din adultii care sunt in preajma lui. Are ochii mari si negri, iar fatuca lui sincera si vesela inspira tot ce e mai nobil si mai curat intr-un copil.
Va scriu si va trimit toate aceste fotografii cu speranta ca poate, daca veti avea bunavointa sa-mi publicati cele cateva randuri, cei de acasa vor fi tare bucurosi si, mai mult decat atat, vor sti ca ma gandesc in orice clipa la ei. Cred ca gemenii mei sunt minunati.