“I-am spus soției mele adio pe FaceTime. Amândoi eram stricți când venea vorba de purtarea măștilor, spălatul și igienizarea mâinilor și distanțarea socială. Și totuși, ne-am infectat cu coronavirus. Nu voi afla niciodată cum și de unde l-am luat. Soția mea fusese la pedichiură cu trei zile înainte să-i apară primele simptome și făcuse o radiografie cu o zi înainte de acest moment, mereu purtând o mască. Am fost la o înmormântare, înainte de primul ei simptom, dar toată lumea purta mască și nu am fost în apropierea nimănui și nu știm ca nimeni dintre cei care au fost acolo să fi avut virusul”, povestește jurnalistul în ziarul american.
Acesta își amintește că, la începutul lunii august, soția s-a plâns de niște dureri de picioare, a trecut prin spital, dar medicii nu au bănuit nicio secundă că ar putea fi vorba de COVID.
“Ne-am testat amândoi pe 12 august. Fiul nostru a venit de la Indianapolis ca să ne fie alături în care că vom avea probleme fizice. După 18 zile de stat cu noi în casă, a fost testat negativ. În ziua următoare, Audrey era confuză și nu putea să-și miște picioarele. Atunci când am încercat să-i punem mai multe întrebări, singura la care a știut răspunsul a fost cea legată de numele președintelui: Trump.”, spune acesta.
Ajunsă la Terapie Intensivă, Audrey a avut câteva momente ciudate.
“Internată în sptial cu suspiciune de coronavirus, Audrey a fost mutată în izolare la Terapie Intensivă. Avea nevoie de oxigen. Pe 16 august a întrebat dacă fiul nostru, nepoata noastră și cu mine am vrea să împărțim o cină cu coaste. Credeam că glumește, dar asistenta ei medicală m-a asigurat că e în regulă, dacă ne abținem de la vinul pe care Audrey îl ceruse. O cină cu coaste, cartofi copți și salată a fost adusă la spital. Audrey mi-a trimis o poză cu masa. Era fericită.”
În dimineața următoare, mi-a trimis un selfie cu device-ul cu oxigen și mi-a spus că staff-ul medical este mulțumit de evoluția ei. Un medic a înregistrat chiar un mesaj vocal în care mă asigura de asta.
Ken Beckley, jurnalist:
Apoi, lucrurile s-au schimbat dramatic.
“12 ore mai târziu, am primit un telefon în care mi se spunea că starea ei medicală se înrăutățește puternic. Vocea din telefon m-a întrebat dacă sunt de acord cu declarația ei scrisă de a nu fi menținută în viață cu ajutorul aparatelor, în caz că lucrurile merg prost. Am spus Da. În ciuda steroizilor, antibioticelor, în ciuda Remdesivir și a terapiei cu plasmă, COVID a învins. Imediat după miezul nopții, Audrey Jane Beckley, 77 de ani, un model de om pentru întreaga lume, o soție minunată vreme de 56 de ani, mamă și bunică iubitoare a murit”, a scris jurnalistul.
Femeia de 77 de ani suferea de zeci de ani de o problemă gravă.
“Audrey a avut primele simptome ale scleroză multiplă la 25 de ani. Boala i-a limitat în cele din urmă mobilitatea piciorului drept. Folosea bastoane retractabile de mers pe jos / drumeții. Atitudinea ei de a face față bolii a fost remarcabilă până la capăt. Dar virusul i-a umplut plămânii cu pneumonie. Sepsisul și fibrilația arterială s-au dezvoltat și s-au amestecat cu efectele sclerozei multimple pentru a pune capăt vieții ei.”
Jurnalistul povestește apoi ultimele clipe din viața acesteia.
“Mulți pacienți Covid-19 mor singuri, fără familie alături. Audrey a făcut-o. Dar voi fi întotdeauna recunoscător asistentei medicale permanente care a ținut un telefon mobil care mi-a permis să vorbesc cu ea în ziua în care a murit. Am putut să-mi transmit recunoștința pentru căsătoria noastră, copiii noștri și viața noastră minunată împreună, din seara în care ne-am întâlnit ca studenți, în 1961, la Universitatea Indiana. Am asigurat-o că eu și copiii vom fi bine și ea să plece în pace. Nu a putut să răspundă, dar asistenta a fost convinsă că Audrey a auzit fiecare cuvânt.”
Beckley le spune celor care îl citesc că acum el se simte mai bine, că a depășit boala: “Monstrul viral îmi epuiza corpul. Covid-19 combinat cu insomnie, lipsa totală a poftei de mâncare și stresul problemelor lui Audrey mă lăsau aproape lipsit de viață. Dar cu revenirea la somn și mâncare, îmi recâștig puterea zilnic. Simptomele mele au dispărut de mult, dar totuși, trebuie să fac exerciții zilnice pentru a combate unele leziuni pulmonare care m-au afectat.”
Pe final, o lecție de viață.
“Care este lecția a două vieți șocant răsturnate? Nu pot să-i conving pe cei care refuză să respecte toate măsurile de sănătate recomandate de bun simț. Unii oameni mai cred că lumea este plată. Dar fac apel la toți ceilalți. Vă rugăm să purtați măștile recomandate, să păstrați distanța fizică și să nu vă atingeți niciodată fețele fără să vă spălați sau să vă igienizați mâinile. Poate că aceste practici nu mi-au cruțat familia, dar totuși îi pot proteja pe ceilalți. În ciuda inacțiunii continue a guvernului național sau a ceea ce au încercat să facă guvernele de stat și locale, fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce putem pentru a opri pandemia. Să nu mai omorâm unii pe alții. Nu avem nevoie de mai multe decese inutile precum cea a lui Audrey Jane Beckley.”
Foto: Pixabay