De de cativa ani incoace si vedetele autohtone au sansa de a juca la Hollywood. Dupa Monica Birladeanu si Mihaela Radulescu, o alta vedeta de-a noastra a primit o oferta serioasa de a juca intr-o productie americana. Andreea Marin, caci despre ea este vorba, a fost ofertata de un regizor de la Hollywood pentru o productie americana, care se va filma si in Romania.

Pentru acest contract Andreea Marin a avut deja o discutie cu producatorii filmului in SUA, la Los Angeles. Vedeta Surprizelor a confirmat aceste lucruri, dar a refuzat sa ofere mai multe amanunte. “E adevarat ca am fost contactata pentru un rol principal intr-o productie americana si ca m-am intalnit deja cu regizorii si scenaristii la Los Angeles, dar cum discutiile nu sunt finalizate si acesta e un proiect independent de munca mea din Romania, nu ma grabesc sa aduc in discutie in mod public acest subiect. Vad ca se poarta la noi lauda de sine, chiar inainte de a face o treaba buna, doar in scopul unui plus de publicitate. Pe mine insa nu ma intereseaza si nici nu sunt de acord cu exagerarile din anumite publicatii, care se grabesc sa numeasca actori si actrite pana si pe cei care au o aparitie lipsita de consistenta de un minut intr-un film si care sunt departe de aceasta meserie. Traiesc langa un actor adevarat si stiu cata munca se ascunde in spatele acestei meserii pentru care ai nevoie in primul rand de talent. Bunul simt imi spune ca in acest moment nu are rost o discutie pe acest subiect”, ne-a declarat Andreea Marin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News