Oana Stoica

Puterea credinţei se măsoară în prezenţe şi se simte şi în valoarea cotizaţiei anuale. Cel puţin aşa merge treaba la o parohie din oraşul Mizil, Prahova, unde credincioşii plătesc 50 de lei, dacă vin mai des la slujbă. Cine nu e dus la biserică, plăteşte nu 60 de lei, nu 70 de lei, ci dublu!

Părintele paroh susţine că încearcă astfel să atragă cât mai mulţi locuitori la biserică şi că taxele sunt opţionale, chiar dacă nicăieri nu scrie acest lucru. ”E un mod de a stimula conştiinţa credincioşilor. În lumea asta lucrurile trebuie să fie drepte, iar cei care vin la slujbă şi îngheaţă în biserică nu sunt la fel cu cei care stau acasă sau la cârciumă. De ce să aibă aceleaşi drepturi?”, ne-a declarat preotul Gheorghe Cazacu, care ar vrea să reinvestească suma colectată în sistemul de încălzire al lăcaşului.

Oamenii sunt revoltaţi şi spun că până şi biserica a ajuns să le ceară bani. ” Păi, cum să-mi ia mie bani dacă nu vin la slujbă? La biserică mergi să primeşti ajutor şi sprijin spiritual, nu să dai bani”, ne-a spus o enoriaşă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News