Mai mulți suporteri violenți ai unor cluburi de top din Rusia, ȚSKA Moscova, Zenit Sankt Petersburg, Lokomotiv și Spartak Moscova, și-au unit forțele pentru a lupta ca forță paramilitară în regiunea Donbas.

Comandant al grupului de ultrași este Stanislav Orlov, 41 de ani, care s-a alăturat separatiștilor ruși în 2014, când era șeful companiei de recunoaștere Skull&Bones.

Orlov, în tribune

„Luptele între fanii diferitelor cluburi sunt interzise. Toate rivalitățile trebuie lăsate deoparte, la fel ca alcoolul”, a declarat Orlov.

Ei au chiar și o mascotă, un pui de leu pe care l-au „găsit” în timpul luptelor din Mariupol.

https://www.dailymail.co.uk/news/article-11582709/Putins-hooligan-army-Football-ultras-war-Ukraine-brandish-lion-cub-Mariupol.html#v-5991603702341808630

Huliganii, în rândurile cărora se află și femei, au pierdut un luptător în război, Maxim Șmanin, susținător al celor de la ȚSKA, dar nu a existat niciun „exod”, a adăugat liderul Orlov.

Partea de luptă a detașamentului de „hooligans” este formată din oameni care au experiență militară sau care au servit în armată. „Ceilalți se antrenează și când sunt gata, sunt trimiși în operațiuni speciale”, explică Orlov.

Ultrașii ruși formează grupuri de infanterie de recunoaștere și de asalt sau realizează zboruri cu drone de luptă.

„Toți își perfecționează pregătirea tactică, inclusiv ca lunetiști, de dimineața până seara”, asigură comandantul. El susține că are „sute” de persoane care doresc să se alăture batalionului.

Reporterul televiziunii de stat Rusia 1, Mariana Naumova, o celebră halterofilă, i-a vizitat recent și a spus că toți sunt „foarte activi, motivați, atletici”.

Unul dintre „hooligans” a explicat: „Am convenit să nu facem valuri în interiorul Rusiei și am transferat tot huliganismul în prima linie”.

Ultrașii care spun că luptă pe front

„Dacă ești loial clubului tău, vei fi loial țării tale. Poți arunca în aer un tanc în interesul Rusiei”, este deviza ultrașilor.

„Nu este înfricoșător să mori pentru ideea ta, este înfricoșător să trăiești o viață inutilă. Și dacă se întâmplă acest lucru, atunci să mori cu o armă în mâini este o recompensă”, a adăugat alt membru al „batalionului de hooligans”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News