E 10 dimineața. Interfonul sună înainte de alarma de la telefon și mă rostogolesc direct dintre așternuturi spre ușa apartamentului. Ziua alegerilor mă prinde pe mine și pe alți 68.732 de români în carantină la domiciliu.
În total, numărul alegătorilor care nu se pot apropia de secția de votare în ziua scrutinului pentru că sunt bolnavi de coronavirus, contacți direcți ori s-au întors dintr-o zonă de risc, este de 125.960, potrivit ultimului bilanț zilnic publicat de Ministerul Sănătății.
Peste 70 de mii de români au cerut urna mobilă la alegeri
Lor li se alătură alte zeci de mii de alegători netransportabili, din motive de boală sau invaliditate, care solicită în mod normal urna mobilă. Dar, chiar și-n ziua în care un număr record de alegători nu pot ajunge la secții din motive ce țin de pandemia de coronavirus, numărul celor care au votat prin intermediul urnei mobile a ajuns la 70.878, până la această oră, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente.
La alegerile parlamentare din 2016, numărul persoanelor care au votat cu urna mobilă a fost de 55.320.
În fața ușii mele, urna a sosit de dimineață, însoțită de cei mai tineri doi membri ai comisiei din secția de votare la care eram arondată, precum și de un jandarm. Echipați doar cu simple măști chirurgicale și mănuși, băieții au așezat urna în pragul ușii și mi-au înmânat peste ea ștampila și cele două buletine de vot.
Observatorii coaliției FiecareVot au atras atenția că membrii comisiei plecați cu urna mobilă nu au fost echipați în combinezoane și vizieră.
Dar măcar au rămas în pragul ușii.
Am pus rapid ștampila, sprijinind foile de peretele din hol. Ei mi-au pus abțibildul pe spatele cărții de identitate și mi-au urat „sănătate”, fericiți că sunt singura persoană de pe lista lor.
Așa s-a evaporat încă de dimineață toată teama legată de faptul că nu voi apuca să votez din cauza numărului mare de carantinați.
Însă lucrurile nu au fost atât de ușoare pentru toți cei pe care ziua alegerilor i-a prins închiși în case sau chiar în spitale.
Alegătorii pe care legea i-a uitat
Expert Forum a atras atenția că printre românii cărora li se îngrădește dreptul la vot sunt cei care s-au întors duminică, 6 decembrie, dintr-o zonă de risc. Asta pentru că procedura de înscriere pentru urna mobilă s-a încheiat sâmbătă, iar situația specifică a acestor alegători nu a fost luată în calcul în momentul întocmirii reglementărilor de către Biroul Electoral Central (BEC).
În aceeași situație sunt și cei care au descoperit în ziua alegerilor că sunt pozitivi ori că au luat contact cu o persoană depistată cu COVID-19.
Urna mobilă le-a fost refuzată bolnavilor de Covid la Timișoara
Însă până și cei bolnavi, care au depus eforturi pentru a solicita exercitarea dreptului la vot prin urnă mobilă, s-au trezit că nu vor putea să vâre un buletin în urnă. Asta s-a dovedit să fie situația pentru 32 de pacienți internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Asta după ce membrii secției de votare la care este arondat spitalul au refuzat să intre în saloanele bolnavilor de COVID-19.
„Am refuzat pentru că toți bolnavii sunt confirmați cu COVID-19. Toată lumea are familie și atunci am hotărât, în unanimitate, să nu meargă nimeni”, a declarat pentru Libertatea președintele secției de votare nr.163 din Timișoara.
Cum urna mobilă nu poate fi dusă de membrii altei secții de votare în saloanele bolnavilor, aceasta nu va mai ajunge deloc la cei 32 de pacienți care au cerut să voteze chiar și din spital. Membrii secției nu pot fi trași la răspundere decât contravențional, cu amenzi cuprinse între 1.500 și 4.500 de lei.
Oamenii n-au primit răspunsuri de la birourile electorale
Alte probleme semnalate de către platforma independentă Expert Forum privesc procedura de solicitare a urnei mobile pentru alegerile din 6 decembrie 2020.
În ultimele două săptămâni, BEC a emis două decizii legate de votarea cu urna mobilă. Dacă prima menționează că alegătorii aflați în izolare ori carantină pot depune solicitări și prin e-mail la birourile electorale de circumscripție, a doua decizie nu mai amintește nimic de poșta electronică. Mulți se așteptau să primească o confirmare legată de înregistrarea solicitării lor, dar singura confirmare oferită de birourile electorale de circumscripție este sosirea urnei în ziua alegerilor.
„Alegătorii din mai multe localități ne-au sesizat că nu au primit confirmări din partea birourilor electorale de circumscripție dacă vor putea vota duminică cu urna specială, iar unii au avut dificultăți în a contacta birourile electorale județene sâmbăta pentru a obține informații suplimentare”, menționează think-tank-ul independent Expert Forum.
Nici eu nu am primit o confirmare prin e-mail pentru înregistrarea solicitării urnei mobile. Am sunat la biroul electoral din sectorul în care locuiesc în Capitală și mi s-a spus, pe scurt, că această înregistrare a ajuns la ei. Nu știam însă dacă a fost sau nu aprobată, până când nu mi-au sunat la ușă, în dimineața alegerilor.
Unii alegători n-au știut că pot vota
Alți alegători infectați cu noul coronavirus n-au știut că legea le permite să solicite urna mobilă la domiciliu.
„Mai mult, dat fiind faptul că această procedură a fost publicată cu scurt timp înainte de alegeri, nu este surprinzător că alegătorii afectați de virusul COVID-19 nu au luat cunoștință despre ea în mod corespunzător”, explică Expert Forum.
La ora 21:00, AEP a comunicat că prezența la vot a fost de 31,84%. Este cea mai slabă prezență după Revoluție la alegerile parlamentare.