Vorbind pe scenă, Amal (40 de ani) a spus că ”în primul rând, el (George) este un gentleman. Este un gengleman în deplinătatea cuvântului, ceea ce este foarte rar în aceste zile și, probabil, demodat”.
”L-am cunoscut pe Goerge când aveam 35 de ani și începeam să devin resemnată la ideea că o să fiu singură pentru resul vieții. Apoi ne-am întâlnit pe ascuns și am continuat să ne vedem în apartamentul meu de la Londra. După puțin timp am simțit că, indiferent de ce s-ar fi întâmplat, nu aș vrea să mai fiu cu altcineva. Nu puteam să dorm când eram separați”, a povestit Amal, potrivit Daily Mail.
Frumoasa vedetă spune că după cinci ani, nimic nu s-a schimbat: ”El este persoana pe care o admir complet și este persoana a cărui zâmbet mă face să mă topesc de fiecare dată”.
La final, Amal i s-a adresat direct lui George Clooney, surprinzând publicul galei.
”Dragostea mea, ce mi-am găsit cu tine este marea dragoste despre care am sperat mereu că există”, a spus amal.
FOTO: NORTH FOTO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei