Amalia Manole, fetiţa din Murfatlar cu implant VNS, a fost una dintre primele paciente din România care a beneficiat de dispozitivul care diminuează sau chiar duce la dispariţia totală a crizelor epileptice. Intervenţia de montare a stimulatorului, făcută în august anul trecut, de o echipă de medici greci, la Spitalul Bagdasar-Arseni, dă rezultate, aşa cum ne-a spus mama copilei.
Toate ar părea că au intrat pe un făgaş bun, crizele epileptice ale micuţei s-au rărit considerabil. Dar dispozitivul funcţionează cu baterii speciale, care nu peste multă vreme se vor consuma, iar altele, de schimb, costă 12.000 de euro.
Suma e mult peste posibilităţile materiale ale părinţilor. O putem ajuta să nu recadă în “ghearele” maladiei din care abia reuşise să scape!

Urmărește-ne pe Google News