Cererea de amânare a datei Brexitului a fost discutată de Donald Tusk cu liderii țărilor UE. Marți seară, Președintele Consiliului European a scris pe contul său de Twitter că recomandă o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, scrie Agerpres.
„Recomand liderilor celor 27 de membri ai UE să accepte solicitarea britanică pentru o nouă amânare a datei retragerii (Regatului Unit) şi propun ca aceasta să fie decisă prin procedură scrisă”, fără a fi necesară convocarea unui summit, a precizat Tusk.
Following PM @BorisJohnsons decision to pause the process of ratification of the Withdrawal Agreement, and in order to avoid a no-deal #Brexit, I will recommend the EU27 accept the UK request for an extension. For this I will propose a written procedure.
— Donald Tusk (@eucopresident) 22 octombrie 2019
Franța este pregătită pentru o amânare „tehnică” de „câteva zile” pentru ca procedura parlamentară să poată fi încheiată la Londra, dar se va opune unei prelungiri destinate „rediscutării acordului”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene Aurelie de Montchalin, informează miercuri AFP, citat de Agerpres.
„La sfârşitul săptămânii vom vedea dacă o prelungire pur tehnică de câteva zile este justificată, astfel încât parlamentul britanic să îşi poată încheia procedura parlamentară „, a declarat Aurelie de Montchalin în Senat.
„Preşedintele Consiliului European îi consultă marţi seara pe liderii din UE cu privire la cererea depusă de Regatul Unit pentru a amâna Brexitul până la 31 ianuarie 2020”, a anunţat Mina Andreeva pe contul său de Twitter.
Întâlnirea are loc după refuzul deputaţilor britanici de a examina în regim accelerat legislaţia de ratificare a acordului de Brexit, aşa cum dorea guvernul lui Boris Johnson, transmit AFP și Agerpres.
Camera Comunelor a aprobat miercuri seara legea privind acordul de retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), dar nu şi calendarul adoptării legislaţiei aferente, gândit astfel încât Brexitul să devină efectiv pe 31 octombrie.
Guvernul spera ca legislaţia privind Brexitul să fie adoptată de camera inferioară a Parlamentului până la sfârşitul zilei de joi, dar parlamentarii au respins propunerea cu 322 de voturi „împotrivă” și 308 „pentru”, mulţi spunând că nu au avut suficient timp pentru a examina proiectul de lege.
Ca urmare, premierul Boris Johnson a declarat că va întrerupe procesul legislativ asupra textului respectiv, aşteptând ca Uniunea Europeană să se pronunţe asupra unei cereri de amânare a Brexitului.