În jur de 100 de angajaţi ai firmei acestuia de imobiliare din Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au ieşit în stradă, nemulţumiţi de faptul că de două luni nu şi-au primit salariile, dar şi pentru că au fost informaţi că mai mulţi dintre ei vor fi trimişi acasă. Salariaţii au strigat mai multe lozinci acide la adresa patronului, spunând despre acesta că nu a făcut decât să îşi umfle conturile şi nu i-a păsat de nimeni. “Georgică Cornu este un mare hoţ, care nu a ştiut decât să îşi bage în buzunare, ne-a muncit şi nu i-a păsat de noi. Nu ne-am luat salariile de două luni şi acum am primit preaviz că ne va trimite acasă. Nu vrea nimeni să stea de vorbă cu noi. Îşi bat joc!”, ne-a spus indignat unul dintre angajaţi.
Linişte la Oltchim
Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat demonstraţiile ieri, iar salariaţii aflaţi în greva foamei au renunţat şi ei la această formă de protest. Oamenii spun că aşteaptă rezultatul discuţiilor pe care o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă luni cu ministrul economiei, Daniel Chiţoiu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro