Noi semne de întrebare se ridică în privința optimizării fiscale realizate de Amazon, după ce ultimele rapoarte întocmite de companie în Luxemburg arată că societatea a avut vânzări-record în Europa anul trecut, dar nu a plătit niciun impozit în Marele Ducat, scrie publicația.

Datele Amazon EU Sarl, prin care Amazon vinde produse către sute de milioane de oameni din Marea Britanie și Uniunea Europeană, arată că vânzările Amazon în Europa au crescut cu 12 miliarde de euro anul trecut, ajungând de la 32 de miliarde de euro în 2019 la 44 de miliarde în 2020.

Deduceri de miliarde

Mai mult, firma a primit o deducere de 56 de milioane de euro pe care o poate folosi pentru a scădea taxele atunci când chiar va raporta profituri.

De altfel, societatea are acumulate până acum deduceri de 2,7 miliarde de euro pe care le va putea folosi în viitor pentru a-și scădea impozitele.

Unitatea din Luxemburg a Amazon – care manageriază vânzările din Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Spania și Suedia – are 5.262 de salariați, astfel că veniturile aduse companiei de fiecare salariat ajung la 8,4 milioane de euro.

Cum a reușit Amazon să ocolească taxele în Europa, deși a avut vânzări record în 2020. „Cifrele sunt uluitoare”
Venituri de 8,4 milioane de euro pe cap de angajat la Amazon | Foto: Shutterstock

Doar 600.000 de oameni locuiesc în Luxemburg, dar facilitățile fiscale fac ca micul stat să fie destinația preferată pentru multe dintre corporațiile lumii.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Amazon a venit în Luxemburg în anul 2003, când a realizat un acord fiscal confidențial cu autoritățile fiscale din micul stat. Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, era premierul Luxemburgului la momentul acordului.

Detalii necunoscute

Amazon nu detaliază ce vânzări a avut în fiecare țară. Cu toate acestea, raportările din Statele Unite ale Amazon arată că vânzările din Marea Britanie au urcat anul trecut la un record de 26,5 miliarde de dolari, pe măsură ce oamenii au comandat tot mai mult online din cauza pandemiei, în vreme ce magazinele tradiționale au fost închise în majoritatea timpului, din cauza restricțiilor.

În 2019, Amazon a plătit taxe în valoare de 293 de milioane de lire sterline în Marea Britanie, echivalentul a 338 de milioane de euro, la vânzări de 17,5 miliarde de dolari (14,5 miliarde de euro).

Acuzații de evitare a taxelor

Margaret Hodge, o parlamentară britanică din partea Partidului Laburist, a acuzat Amazon că „își continuă campania de evitare a plății taxelor‟.

„Veniturile Amazon au crescut în pandemie, în vreme ce magazinele noastre tradiționale se chinuie, și cu toate astea continuă să își mute profiturile către paradisuri fiscale precum Luxemburg pentru a evita plata corectă a taxelor. Dar aceste companii digitale mari toate se bazează pe serviciile noastre publice, infrastructura noastră și pe forța noastră de muncă educată și sănătoasă. Dar, spre deosebire de micile afaceri și de contribuabilii noștri muncitori, giganții tehnologiei eșuează în a plăti corect către vistieria comună pentru binele comun”, a spus aceasta.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Hodge reamintește că președintele american Joe Biden a propus un nou sistem de taxare, dar Marea Britanie nu a venit să sprijine reformele.

Micile firme nu pot concura

Paul Monaghan, director executiv la organizația Fair Tax Foundation, afirmă că dominația Amazon se accelerează prin intermediul veniturilor netaxate.

„Aceste cifre sunt uluitoare, chiar și pentru Amazon. Vedem o dominație pe piață accelerată exponențial pe tot globul pe baza veniturilor care continuă să fie în mare parte neimpozitate – permițându-i să scadă în mod nedrept companiile locale care adoptă o abordare mai responsabilă”, declară Monaghan.

Cea mai mare parte a veniturilor Amazon din Marea Britanie este declarată într-un paradis fiscal, în filiala luxemburgheză care pierde enorm, ceea ce înseamnă că nu numai că nu aduc o contribuție fiscală semnificativă acum, dar este puțin probabil să o facă în anii următori, având în vedere pierderile enorme pe care și le-au înregistrat acolo.

Paul Monaghan, director Fair Tax Fondation:
Cum a reușit Amazon să ocolească taxele în Europa, deși a avut vânzări record în 2020. „Cifrele sunt uluitoare”
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este cel mai bogat om din lume, cu o avere de aproape 200 de miliarde de dolari, potrivit reviste americane Forbes | Foto: Hepta

Amazon spune că plătește taxe peste tot

Un purtător de cuvânt al Amazon a spus că societatea plătește taxe în toate țările unde activează.

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Impozitele pe corporație sunt bazate pe profituri, nu pe venituri, iar profiturile noastre au rămas mici având în vedere investițiile noastre masive și faptul că retailul este o afacere foarte competitivă, cu marje mici.

Purtător de cuvânt al Amazon:

„Am investit peste 78 de miliarde de euro în Europa din 2010, iar mare parte din această investiție este în infrastructura care creează mii de noi locuri de muncă, generează taxe locale semnificative și sprijină firmele europene mici‟, a mai adăugat acesta.

Biden vrea impozit minim de 21% în toată lumea

Președintele american Joe Biden a propus luna trecută la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), o organizație din care fac parte în special țări bogate, schimbarea sistemului mondial de taxare.

Acesta a cerut introducerea unui impozit minim pe profit de 21% la nivel global.

Marea Britanie are propriile paradisuri fiscale

Franța și Germania au anunțat că sprijină planurile, dar Marea Britanie nu a adoptat deocamdată nicio poziție oficială.

Aceasta din urmă are în componența sa mai multe paradisuri fiscale, precum Insula Man, Insulele Bermude, Insulele Virgine Britanice, Jersey și Insulele Cayman.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI