Pentru folosirea acestei metode de plată, cumpărătorul trebuie să se fotografieze sau facă un scurt video pentru autentificarea pe site, nu să tasteze o parolă, aşa cum se întâmplă acum. Pentru ca acest lucru să se întâmple, sistemul de recunoaştere facială al Amazon ar trebui să se asigure că respectivul client, cel căruia îi aparţine selfie-ul, este real, şi nu un haker sau o persoană neautorizată.

Noua metodă de plată este similară intoroducerii amprentelor în locul codului PIN, în cazul telefoanelor Apple, scrie digitaltrends.com. În cazul acesta însă, verificarea de face de două ori, iar clientul va trebui să demonstreze că este o persoană reală. Astfel, el va trebui să clipească, să zâmbească sau să îşi întoarcă capul în stânga sau în dreapta.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News