Ieri, la Cotroceni, capetele luminate ale ţării au fost convocate spre a participa la lansarea publică a Raportului Comisiei prezidenţiale vizând revizuirea (schimbarea?) Constituţiei. Sigur că e evident că textul actual al Legii fundamentale trebuie amendat, practica demonstrându-i limitele, iar interpretările abuzive îngăduind violarea lui şi transformând Curtea Constituţională într-un soi de arbitru zilnic al conflictelor politico-sociale şi juridice (chiar astăzi, Curtea are a se pronunţa în privinţa scandaloasei OUG 230). Dar nu asta era, totuşi, prioritatea la zi a României. ţară în care definitivarea Guvernului trenează, care nu are încă barem un proiect de buget şi al cărei Executiv nu e în stare să prezinte un program realist anticriză. Bălmăjirea acestor urgenţe nu e în nici un caz determinată de Constituţie, ci de capabilitatea Coaliţiei de guvernare. Şi, poate, o astfel de agendă ar fi fost oportună pentru un summit la Cotroceni.

Raportul constituţional prezentat succint de prof. Stanomir a fost trambulina de pe care preşedintele Băsescu şi-a lansat pe larg propriile opţiuni. Zece la număr. Dacă unele (reorganizarea administrativă, recredibilizarea Curţii Constituţionale şi a CSM, drepturile cetăţeneşti) se impun realmente, altele sunt discutabile, chiar insidioase. Preşedintele afirmă că nu doreşte un regim prezidenţial, ci semiprezidenţial. Dar vrea să poată dizolva Parlamentul, inclusiv în cazul în care acesta are un răspuns negativ la un referendum (trimiterea la episodul suspendării din 2007 e clară), precum şi să nu fie şef al Guvernului, dar să aibă atribuţii potrivit legitimităţii de ales direct şi să revoce Cabinetul. Or, nu e important ambalajul (republică numită prezidenţială sau semiprezidenţială), ci mai ales conţinutul lui. Noua Constituţie va reînclina ţara – după nici 20 de ani de democraţie, fie ea şi imperfectă, chiar abuzată – spre autoritarism? În acest domeniu, pripeala poate schimba destinul unei naţiuni. Nu neapărat în bine.

 
 

Urmărește-ne pe Google News