Dan Vodnar, cercetător la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, a devenit zilele trecute primul român laureat cu premiul “Danubius Young Scientist Award 2014” de către Ministerul Federal Austriac pentru Ştiinţă şi Cercetare. Invenţia premiată este ambalajul cu acţiune antimicrobiană.
“Am lucrat întrun proiect european pe ideea aceasta a ambalajelor inteligente şi am încercat să găsesc o soluţie la problema aceasta a mâncărurilor ambalate, care sunt uşor de consumat la birou, dar şi de contaminat. Listeria monocytogenes este una dintre bacteriile care pot să producă toxiinfecţii. În SUA există studii care arată că 15% din decesele cauzate de toxiinfecţie alimentară sunt produse de listeria”, a explicat Vodnar importanţa invenţiei sale.
Etichete care curăţă fructele
Ambalajul a fost conceput folosind polimeri naturali extraşi din carapacea melcilor şi din alge şi are înglobat în el biomolecule din ceai verde, busuioc, mentă sau alte feluri de plante.
Ambalajul antimicrobian ar proteja astfel produsele, mai ales pe cele din carne. În plus, cercetătorul a inventat şi nişte etichete antimicrobiene pentru fructe şi legume.
Ele sunt lipite ca nişte abţibilduri şi, atunci când produsul se introduce sub jetul de apă, se dezintegrează şi îl curăţă. Deocamdată, o firmă din Germania şi una din SUA s-au arătat interesate de aceste ambalaje, însă nu se grăbesc să adopte această metodă, deoarece presupune costuri mari.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro