UPDATE ora 22.55: Ministerul Apărării a transmis că detonarea, care a avut loc la ora 18.24, a fost controlată și a fost executată de specialiști ai SRI și ai MApN. „Procedura s-a desfășurat în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale”, a precizat MApN.

***

Știrea inițială: ISU Dobrogea a transmis că au fost primite trei apeluri care au raportat o explozie puternică.

„În această seară, în jurul orei 18.30, în Dispeceratul ISU Dobrogea al județului Constanța, au fost primite 3 apeluri prin care cetăţenii semnalau că ar fi auzit bubuituri puternice în zona Constanţa-Mamaia Nord-Vadu”, au anunțat oficialii ISU Constanţa.

În urma apelurilor, reprezentanții ISU au luat legătura cu autorităţile responsabile și au aflat că este vorba de detonarea controlată a ambarcațiunii găsite lânga Tuzla. Potrivit MApN, aceasta era „un posibil vehicul marin fără pilot”.

ISU Dobrogea a menționat că a fost o detonare controlată, într-un mediu controlat, astfel încât ISU „nu a fost nevoit să deplaseze forțe și mijloace în teren” și că „nu a fost o situație de urgență, iar populația nu a fost afectată”.

„Nu era nevoie de implicarea noastră, întrucât nu a existat niciun pericol pentru populație. Va exista un comunicat din partea MApN“, a declarat prefectul Silviu Coșa pentru Ziua de Constanța.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Sursa citată a scris că explozia s-a simţit extrem de puternic în unele zone, iar oamenii au comparat-o cu cutremur. „Eram la Corbu, foarte puternică explozia urmată de un nor negru de fum“, a transmis un cititor pentru Ziua de Constanța.

Centrul Maritim de Coordonare a transmis o alarmă miercuri seară, 3 aprilie, cu privire la o ambarcaţiune răsturnată în Marea Neagă, în zona travers Tuzla. Ministerul Apărării Naționale a anunțat vineri, 5 aprilie, că specialiștii săi investighează ambarcațiunea găsită răsturnată miercuri seară în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla, fiind luată în calcul ipoteza că e vorba despre „vehicul marin fără pilot”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

asdqaz   •   06.04.2024, 11:44

daca nu au anuntat inainte

beldeanioan   •   06.04.2024, 09:25

Ucrainienii sunt foarte inventivi!

radutatii   •   06.04.2024, 09:22

Păcat. Trebuia reparată și valorificată în scopul ei inițial. Astfel nu ar mai fi mâncat ***** unul ca crh ro și ar fi avut și măreața flota rusă o bucurie.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI