MAE precizează că Ambasada României la Nur-Sultan este pregătită să acorde asistenţă consulară şi reiterează recomandarea ca și cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă să contacteze Ambasada României în Republica Kazahstan la numărul de telefon de urgenţă: +77771926464.

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a declarat vineri, 7 ianuarie, că a autorizat forţele de securitate să deschidă focul „fără avertisment” împotriva „teroriştilor”. Acesta a respins orice fel de negocieri şi a promis „eliminarea bandiţilor înarmaţi” pentru a pune capăt revoltelor fără precedent din această ţară din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, transmit AFP şi Reuters.

„Am dat ordin să se tragă fără avertisment pentru a ucide”, a declarat Tokaev într-o intervenţie televizată, adăugând că „teroriştii continuă să distrugă bunurile şi să folosească armele împotriva cetăţenilor”.

Tokaev „i-a mulţumit în mod special” preşedintelui rus Vladimir Putin pentru că a trimis trupe. El a mulţumit şi liderilor Chinei, Uzbekistanului şi Turciei pentru asistenţa acordată în stoparea revoltelor.

Preşedintele kazah a indicat că trupele de menţinere a păcii trimise de Rusia şi de state vecine au sosit în Kazahstan la cererea autorităţilor kazahe şi că se vor afla în această ţară pentru o scurtă perioadă de timp pentru a asigura securitatea.

Totodată, Ministerul Apărării rus a anunţat că unităţi militare ruse sunt trimise pe calea aerului în Kazahstan „24 de ore din 24′ şi controlează aeroportul din Almatî împreună cu forţele de ordine locale, a relatat Interfax, preluată de Reuters. Controlul asupra aeroportului a fost preluat miercuri de un grup de protestatari, dar un reporter Reuters care s-a deplasat acolo joi a declarat că personalul de securitate kazah i-a scos deja pe protestatari din acel perimetru.

La solicitarea guvernului kazah, Moscova a trimis militari ca parte a desfăşurării unei „forţe colective de menţinere a păcii” a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), organism aflat sub controlul Rusiei.

Protestele în masă din Kazahstan au început pe 2 ianuarie din cauza creșterii prețului gazului lichefiat și au escaladat rapid în revolte și ciocniri cu poliția.

Urmărește-ne pe Google News