Într-o declarație pentru Mediafax, Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie a declarat că este la Cardiff şi nu are cunoştinţă de situaţia românilor din aeroportul din Londra. „Şi eu ce treabă am cu chestia asta, iertaţi-mă e o chestiune care se întâmplă, nu e în autoritatea statului să se ocupe de zborurile care sunt anulate. Acum cred că exagerăm puţin. Ce asistenţă consulară să dau eu ca ambasadă unor oameni a căror zboruri se anulează din raţiuni meteorologice. nu credeţi că am ajuns puţin cam departe?”, a declarat Dan Mihalache.

Întrebat dacă oamenii, care stau de şapte ore pe aeroport, fără să fie informaţi cu exactitate dacă vor pleca sau nu în cursul zilei, pot fi ajutaţi, Mihalache a răspuns:”Ajutaţi în ce fel? Sunt într-o problemă? Au o problemă cu autorităţile? Asta e o problemă a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate întâmpla şi mie ca ambasador. Cred că oarecum am ajuns cam departe cu această discuţie cu asistenţă consulară, cu lucruri care se întâmplă şi care ţin de cum zboară avioanele în lume. Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relaţia cetăţenilor săi cu autorităţile, nu cu meteorologia”.

Mai mulți români care trebuiau să zboare din Londra la Cluj-Napoca au rămas blocați, duminică dimineața, deoarece aeronava care trebuia să-i aducă în țară nu a putut decola din cauza vremii nefavorabile.

Un român aflat la bordul aeronavei Wizz Air a postat pe Facebook un filmuleț cu zecile de români care așteaptă să se îmbunătățească vremea în capitala britanică pentru a putea pleca spre țară.

Reprezentanții companiei Wizz Air au venit cu detalii cu privire la zborul Londra – Cluj-Napoca întârziat. „Zborul Wizz Air W6 3302 de la Londra Luton la Cluj-Napoca (10 Decembrie), planificat să decoleze la 7:40 (ora Marii Britanii), este momentan întârziat din cauza închiderii aeroportului ca urmare a ninsorii abundente din Luton. Pasagerii sunt tratați conform regulamentelor UE și politicii companiei. Imediat ce aeroportul se va redeschide, aeronava va decola spre Cluj-Napoca. Deși condițiile meteo nu sunt în controlul companiei, Wizz Air ițăi cere scuze tuturor pasagerilor afectați pentru orice inconveniente cauzate și face tot ce este posibil pentru a reduce efectele asupra pasagerilor săi”, se arată în comunicatul companiei.


Citește și: 28 de ani de la revoluție. Ce ar trebui să știe tinerii despre viața în comunism


 

Urmărește-ne pe Google News