Un obuz a lovit curtea interioară a complexului ambasadei, iar al doilea a aterizat în apropiere de misiunea diplomatică. Genişti au intervenit la faţa locului pentru a securiza zona.
Agenţia de presă turcă Anadolu a anunţat miercuri că Ankara şi Moscova au convenit asupra unei propuneri în vederea unui armistiţiu general în Siria, ce ar urma să intre în vigoare până la miezul nopţii.
Cele două ţări au ajuns la un consens care le va fi prezentat părţilor implicate în conflict. Consensul vizează extinderea armistiţiului declarat luna aceasta la Alep.
Ministrul turc de Externe Mevlut Davutoglu a avertizat miercuri că o tranziţie către pace în Siria care să îl implice pe actualul preşedinte Bashar al-Assad este “imposibilă”, pentru că opoziţia din ţară nu îl va accepta. Kremlinul a refuzat să comenteze informaţiile privind propunerea de armistiţiu
Săptămâna trecută, Rusia, Iranul şi Turcia au anunţat că sunt dispuse să contribuie la negocierile pentru un acord de pace. Anterior, reprezentanţii celor trei ţări s-au întâlnit la Moscova, unde au semnat o declaraţie ce stabilea principiile unui acord.
Detaliile discuţiilor pentru acordul de miercuri, care nu au inclus SUA şi sunt separate de negocierile intermitente mediate de ONU, sunt încă vagi, însă Moscova a precizat că negocierile au loc în Kazahstan, un stat aliat al său.