Ambasada Rusiei la București a reacționat marți seara după ce ambasadorul Valeri Kuzmin a fost convocat de urgență la MAE pentru a da explicații cu privire la atacul declanșat împotriva Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta. Misiunea diplomatică a Rusiei păstrează tonul agresiv la adresa principesei, dar propune organizarea unei mese rotunde în care partea română ”să demonstreze corectitudinea afirmațiilor făcute de Custodele Coroanei Române”.
Ambasada Rusiei a scris că MS Margareta ”și-a asumat
funcții ce nu-i sunt caracteristice, de evaluare a politicii externe a statelor
străine, în speță a Rusiei, și a acuzat în mod neîntemeiat țara noastră de
agravarea situației din regiunea Mării Negre”.
Explicațiile Ambasadei despre esența acestor născociri calomnioase, din punctul de vedere al diplomației ruse, au rămas aproape neobservate.
Ambasada Rusiei:
Ambasada rusă a propus ONG-urilor și societății civile românești organizarea în comun a unei conferințe de presă sau o masă rotundă, ”în cadrul căreia suntem gata să ne expunem amănunțit poziția asupra esenței problemelor abordate”.
Astfel, partea română va ”avea posibilitatea să încerce să demonstreze corectitudinea afirmațiilor făcute de Custodele Coroanei Române, bineînțeles, demonstrând fapte și documente”, se arată în postarea de pe Facebook a Ambasadei Rusiei.