Poliția a deschis o anchetă, iar coletul a fost ridicat de autorități pentru efectuarea unor analize complexe.
„Dimineață, Ambasada Ucrainei în Grecia a primit un pachet însângerat. Adresa expeditorului este aceeași ca și pe restul plicurilor care au fost trimise anterior ambasadelor și consulatelor ucrainene: showroom auto Tesla din orașul german Sindelfingen”, a transmis Oleg Nikolenko pe pagina sa de Facebook.
De la finalul lunii noiembrie până în prezent, 33 de astfel de colete au fost primite de ambasadele și consulatele ucrainene din Europa și SUA.
Pe 6 decembrie un colet similar a fost trimis și la Ambasada Ucrainei din București. În urma analizelor, s-a descoperit că în pachet se aflau fragmente de țesuturi organice.
Ambasada Ucrainei din Madrid a primit pe 30 noiembrie și un plic cu explozibil, angajatul care l-a deschis fiind rănit uşor.
Foto: Profimedia
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei