„Cu regret constatăm faptul că, în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă, în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi. Suntem convinşi că asemenea manifestare contrazice poziția poporului român, care şi-a exprimat sprijinul necondiţionat pentru Ucraina în războiul declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean”, a transmis Ambasada Ucrainei la Bucureşti, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției.

„Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea românească”, mai precizează Ambasada Ucrainei, care subliniază că „simbolurile agresiunii ruse trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată”.

„Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată a evenimentului menţionat”, au transmis reprezentanţii ambasadei ucrainene.

Dosar penal deschis colindătorilor deghizați în soldați ruși

Polițiștii din Bacău au anunţat că au deschis un dosar penal după ce pe internet au fost publicate imagini de la o adunare publică la care au participat zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea purtau uniforme asemănătoare celor ale militarilor ruși şi aveau obiecte ce păreau să fie arme.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia „Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la această procesiune.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionată litera „Z”, ca pe blindatele armatei ruse din Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care e același simbol.

Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume.

Într-un alt clip, postat de Bacău TV, apare și dialogul între două personaje ce se vor a fi Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Putin e cel care începe și vorbește în versuri, ca într-un plugușor: „De prin munți și de prin văi, să vină toți rușii mei, cu câte-o bombă la ei! / Câte-o bombă, o cătușă, să nu stea ca proștii la ușă! / Dărâmați tot ce vedeți, violați tot ce prindeți! / Cotropiți în goana mare să mutăm din nou hotare”.

La auzul versului despre viol, o parte din public se amuză și râde.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Zelenski îi răspunde: „Putin, ascultă bine! Gluma la mine nu ține. / Tu umbli numa cu minciuna / Că acum îți înfund gura. / Să-ți intre mintea la loc / Eu nu sunt un sărăntoc. / Europa e cu mine / Ține-ți pantalonii bine!”.

Dialogul se termină cu personajul Zelenski urlând „Dați drumul la bombă, uăi!” și cu personajul Putin urând „La mulți ani, domnu’ primar!”.

La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se „costumeze” în ruşi a atras o serie de critici la nivel public.

Avocat: Dosarul deschis de polițiști „va fi o mare clasare”

Avocatul Vlad Hosu a explicat pentru Libertatea că dosarul penal deschis în cazul localnicilor din Berzunți care au participat la această procesiune „nu are nicio șansă să ajungă în instanță”.

Potrivit IPJ Bacău, polițiștii efectuează cercetări în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 31 din 2002. Actul normativ se referă la interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Dar avocatul Hosu spune că gestul localnicilor din Berzunți de a colinda deghizați în uniforme de soldați, cu utilaje și mașini purtând însemnul „Z” nu poate fi încadrat în tipologia infracțiunilor prevăzute de ordonanța indicată de IPJ Bacău. Și asta pentru că simbolul „Z” nu a fost interzis pe teritoriul României, iar președintele rus, Vladimir Putin, evocat de colindătorii din Berzunți în urătura lor, nu este condamnat pentru crime de război.

„Părerea mea este că un astfel de dosar nu are nicio șansă în instanță. Pentru această infracțiune ar trebui să se stabilească intenția. Cred că nu va ajunge în instanță un astfel de dosar, ci va fi o mare clasare”, a declarat, pentru Libertatea, avocatul Vlad Hosu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Utopie   •   04.01.2023, 01:36

Ambasada nu a comentat cand a fost votata si apoi promulgata legea prin care romanii din Ucraina nu vor avea invatam in limba materna. Ambasada nu a scos o vorba despre comemorarea lui Bandera de ieri. Pana una-alta simbolul Z nu este interzis si catalogat ca simbol nazist sau terorist si amaratii aia nu au aplaudat razboiul.

ivryernest   •   03.01.2023, 20:19

Presupun că există în Codul penal articole despre afișarea publică și ostentatorie a diverselor însemne și imagini incompatibile cu valorile românești. Altfel, s-ar vedea defilând pe străzile României oameni cu svastici, cu uniforme SS și alte însemne naziste.

dante69   •   03.01.2023, 19:43

Problema e foarte simpla..Exista in codul penal vreun articol care incriminează astfel de manifestari dincolo de părerea unuia sau altuia ? Daca da atunci legea trebuie aplicată, daca nu oamenii trebuie lăsați în pace. Altfel avem un nou penibil caz Colțescu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI