„Preşedintele Biden a cerut tuturor aliaţilor să se gândească ce ar mai putea face pentru a ajuta Ucraina în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi mai multe ţări analizează posibilităţile. Noi şi ucrainienii am aprecia orice poate face în plus oricine. Desigur, nu am cere niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate. Deci este ceva ce România trebuie să decidă, dacă poate aduce această contribuţie”, a spus Kavalec, potrivit news.ro.

Ea a adăugat că SUA doresc și susțin modernizarea apărării aeriene a României, din cauza războiului de la graniță, „inclusiv prin noi capacităţi de apărare, care includ şi sistemele Patriot”.

„Continuăm să discutăm despre modul în care putem creşte capacitatea de apărare a României, ca partener şi ca membru NATO. Cred că, dacă ar fi să comparăm cu începutul războiului, am triplat numărul de trupe prezente aici, în România, ca parte a efortului de rezistenţă şi apărare şi discutăm ce alte sisteme pot fi puse la dispoziţie pentru a mai reduce îngrijorarea pe care o aveţi în legătură cu dronele care au ajuns în trecut pe teritoriul ţării dinspre Ucraina”, a spus ambasadoarea SUA.

Discuția despre rachetele Patriot a plecat din SUA

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Președintele Iohannis a afirmat pe 7 mai, la Washington, după discuțiile avute cu președintele american Joe Biden la Casa Albă, că România va continua să sprijine Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia, dar consideră „inacceptabil” să le oferim singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot funcţional.

„România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană”, a spus șeful statului, aflat atunci în SUA.

Pe 13 mai, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul apărării, Angel Tîlvăr, „are rețineri mari” cu privire la posibilitatea ca România să furnizeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot.

Pe 14 mai, ministrul Tîlvăr a afirmat că România are nevoie de unicul sistem Patriot care este operațional. „Este indispensabil României, de aceea l-am luat”, a spus el.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Pe 22 mai, Klaus Iohannis a spus că dacă Bucureștiul va ceda Kievului un sistem Patriot, atunci „trebuie să primească altceva” la schimb, pentru că „altfel nu se va face nimic” și că președintele ucrainean Volodimir Zelenski „aşteaptă cu mare interes decizia României”.

Momentan nu se știe când va fi convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deși au trecut trei săptămâni de când președintele Klaus Iohannis a discutat „subiectul Patriot” la Casa Albă cu Joe Biden.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

NoWay   •   01.06.2024, 10:24

Bunul, de partener strategic, el doar "sugerează", să ne lase în sărăcia noastră, că oricum nu ajută prea mult. Când am cumpărat faimoasele "Patriot" nu am beneficiat de nici o facilitate, am platit chiar la supracost, și am primit doar jumătate,practic, prevăd că cu restul se va întâmpla ca și în celelalte contracte, adică, asta e, dă -mă în judecată. Să nu mai sugereze atât.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI