Autoritățile din Belarus neagă că ar face ceva greșit și spun că țara lor, nu UE, este victima unui „atac hibrid” care folosește tactici de război neconvenționale.

O discuție despre noile sancțiuni împotriva Minskului va avea loc joi, acestea urmând a fi aprobate luni în cadrul reuniunii miniștrilor europeni de Externe.

Noul pachet de sancțiuni ar viza aproximativ 30 de persoane și entități din fosta republică sovietică, inclusiv ministrul de Externe și compania aeriană Belavia. Reuters notează însă că acordul asupra numelor de pe lista de sancțiuni și a probelor necesare pentru a preveni contestațiile juridice ar putea duce la o prelungire a discuțiilor.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat miercuri că la granița dintre Belarus și Polonia are loc „un atac hibrid, brutal, violent şi josnic” și a cerut Varșoviei să „acţioneze cu rapiditate şi hotărâre”.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că nu este vorba despre „o criză migratorie, ci de o criză politică declanşată cu scopul dinadins de a destabiliza situaţia în Uniunea Europeană”.

Ambii oficiali au afirmat că vina pentru această situație îi aparține liderului de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko.

Totodată, premierul polonez a vorbit despre riscul ca situația de la graniță să escaladeze și a precizat că va cere Uniunii Europene să împiedice zborurile comerciale între Orientul Mijlociu şi Minsk, astfel încât să fie oprit fluxul de migranți.

Astăzi apărăm nu doar frontiera belaruso-poloneză, apărăm de asemenea frontiera estică a UE şi flancul estic al NATO. De fapt, obiectivul lui Lukaşenko este destabilizarea întregii Europe.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki:

Polonia, UE și NATO îl acuză pe Aleksandr Lukașenko că provoacă incidentele, ca represalii la sancțiunile impuse de UE în urma reprimării manifestațiilor antiguvernamentale de anul trecut și arestării unui jurnalist activist după deturnarea unei aeronave Ryanair.

În ultimele zile, peste 1.000 de refugiați au ajuns la granița dintre Polonia și Belarus, fiind escortați de autoritățile belaruse. Zona a fost scena unor ciocniri violente între migranți și forțele de ordine poloneze. Primii au încercat să forțeze intrarea în țară, în vreme ce autoritățile de la Varșovia au răspuns împrăștiind substanțe chimice în mulțime, unde erau inclusiv femei și copii.

Foto: EPA

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News