Kim Darroch, un diplomat de carieră, a fost înnobilat şi făcut pair pe viaţă, o recompensă onorifică acordată de Theresa May la finalul mandatului ei în fruntea guvernului, în iulie. El s-a aflat în centrul unui imens scandal ca urmare a publicării în presă a unor documente confidenţiale deloc elogioase la dresa preşedintelui american.

După aceste scurgeri de informaţii, Donald Trump a afirmat că nu va mai avea „niciun contact” cu Kim Darroch. Înaltul diplomat a demisionat în cele din urmă, nu înainte de a fi primit sprijinul premierului de atunci, Theresa May.

În calitate pe pair pe viaţă, Kim Darroch are permisiunea de a lua loc şi vota în Camera superioară a Parlamentului.

Londra a deschis o anchetă pentru a-i identifica pe responsabilii care au permis publicarea în săptămânalul Mail on Sunday a unor rapoarte confidenţiale trimise de Kim Darroch, în care spunea despre liderul de la Casa Albă că este „instabil” şi „incompetent”.

Ambasadorul a descris de asemenea administraţia americană drept „unică în disfuncţionalitatea sa”.

Printre alte personalităţi înnobilate marţi, se află fostul negociator al premierului Theresa May pentru Uniunea Europeană, Olly Robbins.

 
 

Urmărește-ne pe Google News