Înaltul diplomat american a menționat că Ambasada Statelor Unite la București a exprimat în mod repetat aceeași opinie.
„Nu ar trebui să fie o surpriză comunicatul de ieri al Departamentului de Stat. În august, pe 29 august, Ambasada Statelor Unite a emis un comunicat privind propunerile făcute de Ministerul Justiţiei, în săptămânile precedente, pe 23 august şi 25 august, în ceea ce priveşte reforma sectorului justiţiei. Pe 29 august, ambasada (SUA) a dat publicităţii un comunicat în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de propunerile Ministerului Justiţiei. În document nu scria «ambasadorul Klemm sau Ambasada SUA», scria că Statele Unite ale Americii sunt preocupate de statul de drept” Aşadar, ceea ce s-a întâmplat ieri a fost din nou expresia îngrijorării SUA privind pachetul de propuneri aflate acum în Parlament, care pot duce la anularea progresului uimitor făcut de România până acum”, a declarat ambasadorul Hans Klemm, în timpul unei vizite la Drobeta Turnu Severin.
Oficialul american a mai precizat că „în ultimii 15-20 de ani aţi creat un sistem judiciar independent, aţi consolidat statul de drept şi lupta împotriva corupţiei”.
Departamentul de Stat al SUA a transmis un mesaj dur Parlamentului României, căruia îi cere să respingă propunerile legislative care slăbesc statul de drept şi lupta anticorupţie
Citește și VIDEO/Europa ne taie porcii înainte de Ignat. Cel mai vechi târg de animale s-a închis