„Trebuie să înţelegem că faptul că Rusia e prezentă în Siria, în nordul Israelului, asta înseamnă că Israelul trebuie să negocieze cu ruşii, cu Putin şi din acest motiv cred că în momentul de faţă suntem într-o situaţie care e puţin dificilă”, a afirmat David Saranga, potrivit news.ro.
Și a continuat: „Un lucru bun care s-a întâmplat de când Rusia a început să fie prezentă în Siria este că Israel şi Rusia au stabilit linie directă pentru a coordona activităţile noastre în această zonă, în Orientul Mijlociu. De atunci, cu o excepţie, când s-a prăbuşit un avion rus, am reuşit să coordonăm activităţile noastre cu Rusia. Nu este uşor, este o situaţie foarte delicată, dar această linie directă pe care am avut-o şi încă o avem cu Moscova ne-a ajutat”.
Saranga a precizat că intenţia Israelului este de a „încerca să vadă” dacă poate ajuta în conflictul din Ucraina şi, întrebat fiind dacă Israelul poate fi un mediator, a răspuns: „Asta este intenţia noastră”.
În această perioadă de timp, noi, statul Israel, încercăm să vedem dacă putem să ajutăm în acest conflict. Asta este intenţia noastră (n.red. – de mediere). Pot să vă zic, într-un mod sincer, că şansele nu sunt mari.
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga:
El a precizat că „asta a zis şi prim-ministrul nostru după ce s-a întors din Rusia şi lumea a întrebat de ce Israelul s-a implicat. E mai bine să nu ne implicăm în acest război care nu e al nostru?”. „Şi răspunsul era: Şi dacă există această şansă mică că vom reuşi să oprim această tragedie, trebuie să încercăm. Şi din acest motiv şi din multe altele Israelul s-a implicat”, a adăugat David Saranga.
Întrebat dacă crede că războiul va continua, el a răspuns: „Din ce vedem până acum, din nefericire, lucrurile vor continua. Din nefericire”.
Azi, 27 martie, s-a intrat în a 32-a zi a războiului pornit de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă asupra țării al cărei președinte este Volodimir Zelenski.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina