Potrivit Ministerului de Externe de la Roma, cel puţin un poliţist de 30 de ani a mai fost ucis alături de ambasadorul italian.

Convoiul în care se afla ambasadorul și care aparținea ONU a fost atacat în zona oraşului Goma din Republica Democratică Congo.

Tentativă eșuată de răpire

Potrivit The Independent, care citează agenția Reuters, Attanasio ar fi fost ţinta unei tentative de răpire, însă situaţia a degenerat, iar ambasadorul a fost împușcat mortal. Ar exista și a treia victimă.

Ziarul italian La Repubblica a scris că s-a lansat imediat o operațiune de eliberare, dar ambasadorul fost găsit mort.

Zeci de grupuri armate operează de-a lungul granițelor RD Congo cu Rwanda și Uganda. Rangerii parcului Virunga au fost atacați în mod repetat, iar șase dintre aceștia au fost uciși într-o ambuscadă, luna trecută.

Luca Attanasio a fost şef al misiunii ONU – MONUSCO în Congo, pentru stabilizarea situația în statul african, din septembrie 2017, iar în octombrie 2019 a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Italiei în Republica Democratică Congo. El era căsătorit și avea trei copii.

Luca Attanasio. Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News