„Suntem în doliu şi primim foarte multe mesaje de solidaritate şi de compasiune din toată lumea şi, în primul rând, din România. Am fost profund mişcaţi de modul în care a reacţionat poporul român după acest tragic eveniment şi aş vrea să exprim recunoştinţa noastră pentru numeroasele mesaje de condoleanţe pe care le-am primit până acum. Politicieni, oameni de afaceri şi jurnalişti ne-au sunat pentru a-şi exprima tristeţea. Totodată, astfel de mesaje am primit atât din partea preşedintelui Traian Băsescu, personal, cât şi din partea a numeroşi parlamentari”, a declarat ambasadorul.

Despre reacţia sa la aflarea veştii cu privire la tragedia aviatică, Wojciech Zajackowski susţine că a fost pur şi simplu şocat. „Când se întâmplă aşa ceva poate fi folosit un singur cuvânt: şocant”, a spus ambasadorul.

Ambasada Poloniei la Bucureşti a arborat, sâmbătă, steagurile Poloniei şi Uniunii Europene în bernă, în semn de doliu pentru decesul liderilor polonezi.

Primii oameni au venit deja la Ambasada Poloniei pentru a aprinde lumânări şi a aduce flori în memoria demnitarilor decedaţi în accidentul aviatic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News