„Am avut ieri o primă întâlnire cu noua ambasadoare a SUA în România, doamna Kathleen Kavalec, care urmează să ajungă la începutul lunii următoare în București”, a scris Andrei Muraru pe Facebook.

„Am abordat subiectele importante din perspectiva relației bilaterale, evidențiind dosarele care pot duce la consolidarea Parteneriatului nostru Strategic și pe care vom conlucra intens în următoarea perioadă”, a adăugat el, precizând că este vorba despre „demararea unor pași concreți pentru facilitarea accesului României în Programul Visa Waiver”.

Discuțiile dintre cei doi diplomați au mai vizat domeniul securității și modul în care Statele Unite și România ajută Ucraina „în contracararea agresiunii ruse”.

Condiție pentru ridicarea vizelor: rata de respingere 3%

România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile.

Până acum însă, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%. În acest moment, România este la un procent de 10%.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția românilor care vor să aplice pentru viza turistică de SUA un pliant online cu pașii de urmat. Instituția condusă de ministrul Bogdan Aurescu a precizat că este foarte important ca oamenii să nu aplice pentru viză dacă nu îndeplinesc condițiile cerute de SUA și explicate în pliant, altfel procentul de respingere va rămâne ridicat.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News