UPDATE ora 18.00: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a scris pe Telegram că „fanii neo-nazi și-au arătat fața încă o dată, de data aceasta într-un mod sângeros”, a precizat Zaharova.

Aceasta a subliniat că acțiunile recente, precum „demolarea monumentelor eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, profanarea mormintelor și acum întreruperea unei ceremonii de depunere a florilor în ziua sacră pentru fiecare ființă umană decentă” dovedesc „în mod evident că Occidentul stabilește un teren pentru reîncarnarea nazismului”.

Oficialul rus a adăugat că rușii nu sunt intimidați și că cei care trebuie să se teamă sunt europenii. „Așa cum am spus mai devreme, nu putem fi speriați. Europenii ar trebui să se sperie când își privesc reflexia în oglindă”.


Ceremonia a fost oprită după atac, iar diplomatul a părăsit zona, escortat de poliție.

Vopseaua a fost aruncată de un grup de protestatari care purtau steaguri ucrainene și scandau mesajele „fascist” și „ucigaș”, în timp ce unii erau îmbrăcați în cearșafuri albe de asemenea murdărite cu vopsea roșie, simbolizând victimele ucrainene ale războiului declanșat de Rusia, potrivit ABC News.

Alte persoane din anturajul ambasadorului au fost, de asemenea, mudărite cu vopsea.

Cimitirul sovietic din Varșovia este situat în mijlocul unui parc vast pe ruta care leagă centrul orașului de aeroportul internațional. Este locul în care sunt îngropați peste 20.000 de soldați ai Armatei Roșii care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: captură Ria Novosti

 
 

Urmărește-ne pe Google News