„Pentru o mare contribuție în realizarea politicii externe a Federației Ruse și pentru mulți ani de serviciu diplomatic conștiincios se conferă Ordinul de Onoare lui Oleg Vladimirovici Vasnețov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova”, se arată în document.
Numit în iulie 2018 în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov a fost convocat de mai multe ori Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), pe parcursul ultimului an.
Ultima dată a fost la 26 iulie, pentru a oferi explicații privind presupusele acțiuni de spionaj de la Ambasada Rusiei, pe acoperișul căreia sunt instalate mai multe antene prin intermediul cărora ar fi interceptate instituțiile statului.
Ulterior, Chișinăul a anunțat că a decis să reducă numărul personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Ambasadei Federației Ruse.
Astfel, 22 de diplomați ruși și 23 de angajați din rândul personalului tehnic au fost părăsit Republica Moldova luni, 14 august.
FOTO: Hepta
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!