Decizia de convocare a fost luată în contextul publicării pe pagina de internet a Ambasadei a articolului „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei și sursa principală de dezinformare a lumii” și al altor luări de poziție ale Ambasadei.
Potrivit comunicatului, ambasadorul a fost întâmpinat la sediul MAE de secretarul de stat Iulian Fota, care „a atenționat din nou partea rusă asupra faptului că această conduită de comunicare publică reflectă o abordare consecvent neconstructivă a relației bilaterale din partea Ambasadei și a solicitat ca mesajele publice să se mențină în limitele prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.
„Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice a atras atenția că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator și provocator la adresa României și a NATO, Alianță din care țara noastră face parte ca urmare a deciziei sale democratic asumate”, subliniază diplomația română.
În plus, oficialul român i-a amintit ambasadorului rus că, pe 22 aprilie, MAE a transmis o Notă Verbală prin care și-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declarațiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”).
„Totodată, MAE a atras atenția asupra modului dezumanizant și neconform cu realitatea al descrierii războiului din Ucraina, pentru care partea rusă deține întreaga responsabilitate, și a reiterat îndemnul la maximă reținere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor și mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei”, se mai precizează în comunicat.
Ambasada Rusiei a publicat pe 6 mai, pe pagina sa de Facebook, un articol intitulat „Despre „lătratul NATO la frontierele Rusiei” și sursa principală de dezinformare a lumii” în care continuă propaganda Rusiei privind războiul din Ucraina.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro