NATO este în mijlocul unui proces de dezbateri și căutări pentru a ajunge la un consens în privința numirii următorului secretar general. Reprezentantul permanent al SUA la NATO a precizat că Washingtonul are „cel mai mare respect” pentru Klaus Iohannis, dar alegerea este Mark Rutte.

„Cred că sunteţi conştienţi de faptul că poziţia SUA este că îl susţinem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general, dar avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, şi apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune, în timp ce noi continuăm să dezbatem această problemă (alegerea viitorului secretar general – n.r.) în cadrul Alianţei”, a declarat Julianne Smith.

Ea a adăugat că ambasadorii celor 32 de ţări membre NATO discută şi dezbat argumentele pro şi contra celor doi candidaţi și săptămânile următoare se va ajunge la un consens, dar nu a putut preciza momentul exact.

„Noi, toţi cei 32 de ambasadori de aici, din cadrul NATO, suntem în toiul căutării unor potenţiali succesori (pentru actualul secretar general Jens Stoltenberg – n.r.). Şi există doi candidaţi oficiali, după cum ştiţi. Îi avem pe Mark Rutte din Olanda şi pe preşedintele Iohannis din România. Există o dezbatere în curs de desfăşurare în cadrul Alianţei cu privire la calificările acestor doi lideri foarte impresionanţi şi vom continua să dezbatem argumentele pro şi contra ale acestor două persoane până când vom ajunge la un consens asupra unuia dintre ei”, a mai spus ambasadoarea.

Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot
Recomandări
Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot

Rutte, principalul adversar al lui Iohannis la șefia NATO

Pe 12 martie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că intră în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO, deținută acum de Jens Stoltenberg. Cu câteva ore mai înainte, șeful statului a spus că „nu intenţionez să îmi scurtez mandatul de preşedinte”, care expiră în decembrie.

Principalul contracandidat este premierul olandez Mark Rutte, care deocamdată nu și-a anunțat candidatura.

Înainte ca Iohannis să își anunțe intenția, Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania s-au pronunțat public în favoarea nominalizării lui Rutte la șefia NATO, iar oficialii de la Washington l-au lăudat pe cel mai longeviv premier olandez ca fiind „excelent” pentru această funcție.

Șeful NATO are un mandat de patru ani, care poate fi prelungit și este numit prin consens obținut prin consultări diplomatice. În acest moment, Jens Stoltenberg deține funcția de secretar general, până în octombrie.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și rezultate exit poll!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (45)

TZTZ   •   03.04.2024, 15:14

Rutte nu este principalul adversar al lui Johannis, ci Johannis este un adversar mic si neimportant pentru Rutte...Jocurile sunt facute, mai ales dupa aceasta declaratie...restul este numai gargara sa umple internetul cu stiri si analize de trei lei

parpalache   •   03.04.2024, 15:04

La cât e de obedient- e greu de crezut ca a candidat„de capul lui”și nu la„sugestia”ambasadei„licuriciului cel mai mare”!Știindu-se ca cel numit va fi olandezul,dar candidatura lui Herr Klaus trebuie sa fie ca o campanie de„promovare” in vederea ocuparii funcției-nou create(oare special pentru a-l rasplati pe el?)-de Comisar european pentru aparare!Unde sa continue„munca”de lobby pentru...Ucraina!

Elenuca   •   03.04.2024, 12:27

Hai sa privim la rece ce se intimpla intre cele 2 regimuri care lupta pe frontul de est ! Ce sa cautam noi romanii in aceasta ura dezlantuita care a dus la barbarii nemaiauzite ,care incalca legile razboiului ,care deformeaza tratatele internationale si arunca EU (corp creat pentru pace ) in situatia de a finanta razboiul ! In parlamentul rus e deja un proiect de lege care anuleaza decretul lui Hruschiov din 1954 care a dat Crimeea republicii sovietice Ucraina . Asta dincolo de referendumuri si actele de adeziune recente . Ce are de a face Romania cu neajunsuri si nemultumirile si lupta de putere intre republicile sovietice ?!

Vezi toate comentariile (45)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Observatornews.ro
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI