„Poporul Ucrainei este foarte dezamăgit. Acum este momentul adevărului în legătură cu cine este cu adevărat prieten”, a scris ambasadorul ucrainean într-un îndemn către autoritățile germane de a sprijini Ucraina cu arme.
Melnik a spus că ucrainenii sunt conştienţi de faptul că actuala coaliţie din Germania a aprobat o politică asupra unui export de arme restrictiv către zonele de criză.
„Însă acest document politic nu este Biblia. Iar lumea este în prezent în cel mai mare pericol de război uriaş în mijlocul Europei, cel mai grav din 1945 încoace”, a subliniat el.
Statalitatea Ucrainei este ameninţată de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, iar ucrainenii au „dreptul sacru la autoapărare”, a adăugat ambasadorul.
Ucraina îndeamnă de ani Germania să-i livreze arme pentru a se putea apăra împotriva unui potenţial atac rus, dar până acum nu a avut succes.
Însă politicieni germani de top, printre care preşedintele Verzilor, Robert Habeck, şi noul lider al conservatorilor creştin-democraţi (CDU), Friedrich Merz, şi-au exprimat sprijinul pentru a lua în calcul aprovizionarea cu arme a Kievului.
Baerbock, membră a Verzilor, a declarat cu puţin timp înainte de Crăciun că „o escaladare militară suplimentară nu va aduce securitate pentru Ucraina”.
Melnik a amintit de infracţiunea „a nu acorda ajutor” din dreptul penal al Germaniei. „Aceleaşi principii de bază se aplică şi în relaţiile interstatale”, a afirmat el.
„Prin urmare, îndemnăm guvernul german şi în special pe ministrul de externe Baerbock să ajute de urgenţă Ucraina cu armele defensive necesare. Acesta este un imperativ moral şi uman”, a subliniat ambasadorul ucrainean.
Baerbock se va deplasa în Ucraina luni, pentru vizita ei inaugurală, apoi la Moscova, unde va avea marţi o întrevedere cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
Criza din Ucraina va fi în centrul vizitei externe. După mai multe runde de negocieri fără o înțelegere între Rusia și Occident, SUA și Marea Britanie au acuzat sâmbătă Moscova că a lansat o campanie de dezinformare pentru a justifica o invazie în Ucraina