„Dacă ești prieten cu familia șefului Ambulanței primești un pachet de servicii extins! Pentru Florin Adam, vâlceanul de 40 de ani care a fondat firma SC Cars Tuning SRL, Ambulanța București Ilfov a garantat credite bancare. Cu ce garantează Ambulanța? Cu veniturile de la bugetul public, bineînțeles”, scrie Tolontan pe tolo.ro.
Cars Tuning face revizii și reparații de mașini pentru instituții publice, în primul rând.
Are 30 contracte de întreținere a parcului auto, în valoare de aproape 3 milioane de euro, iar 27 dintre aceste contracte sunt cu Ambulanța, în valoare de peste 2 milioane de euro.
Cars Tuning mai are în portofoliu două contracte cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (197.983 euro) și un contract cu Administrația Prezidențială, în 2014 (17.009 euro).
Ultimul contract semnat de Ambulanță cu service-ul din bulevardul Timișoara este încheiat pe 8 iunie 2016 în urma unei negocieri directe, fără anunț de participare pe SEAP, atrag atenția jurnaliștii.
„Contractul cu firma Cars Tuning este decizia directă a lui Alis Grasu”, afirmă o sursă din interiorul instituției sanitare.
Managerul Societăţii Ambulanţa Bucureşti-Ilfov susţine că cererea de ipotecare a Cars Tuning a primit avizul de legalitate de la Direcţia juridică a instituţiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro