Apelul bizar a venit din satul vasluian Vovriești, unde localnicii au crezut că au trăit o minune, scrie vremeanoua.ro. O femeie, care-și plângea tatăl mort de cinci zile la Spitalul din Vaslui, s-a speriat teribil, după ce bătrânul Aurel ar fi mișcat un deget de la mâna dreaptă. Fiica a pus mâna pe o oglindă și, ca printr-o minune, obiectul s-ar fi aburit.
„Nu era rigid, nu era țeapăn. Era ca și cum dormea”, spun apropiații familiei îndoliate.
Ambulanța din Vaslui a consultat un mort în sicriu care ar fi mișcat, ca prin minune
Convinsă că tatăl ei ar fi înviat, a sunat la 112 ca să ceară ajutorul Ambulanței. Inițial, medicii au refuzat să străbată aproape 50 de kilometri dus întors până la caz pentru că totul părea a fi o farsă. Femeia a insistat atât de mult încât la urgență s-a prezentat directorul medical al Ambulanței Vaslui, dr. Ana Ungureanu.
Ajutat de săteni, medicul a dezbrăcat bărbatul mort, căruia i-a făcut o electrocardiogramă. Astfel, a dovedit rudelor că bătrânul n-ar fi înviat, ci e mort de-a binelea.
„Am fost solicitați în satul Vovriești, comuna Băcești, pentru că rudelor unui decedat li s-a părut că acesta trăiește. Ne-au spus că după două zile de la deces, corpul bărbatului nu s-a schimbat deloc, nu e rigid. Ba mai mult, ne-au spus că atunci când i-au pus oglinda în față, obiectul a aburit. Ne-am deplasat la fața locului. Mortul era așezat în sicriu. I s-a făcut o electrocardiogramă, iar familia a văzut că inima nu-i mai bătea”, a declarat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Vaslui, pentru sursa citată.
sursă foto: vremeanoua.ro