UPDATE ora 16:15 Pacientul care se afla în ambulanță, în vârstă de 61 de ani, a murit. Grav rănit, bărbatul a fost transferat la secția ATI la spitalul din Târgu Jiu și a intrat în stop cardio-respirator.
El a fost resuscitat aproximativ o oră, dar ulterior a fost declarat decesul, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, la Digi24.
ȘTIREA INIȚIALĂ: La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Ambulanței, Poliției și SMURD-ului. Asistenta în vârstă de 42 de ani se află în comă, fiind preluată cu un elicopter şi dusă la spital, la Craiova.
Șoferul ambulanței, în vârstă de 54 de ani, a fost scos din maşină conștient de către echipajul de descarcerare din cadrul ISU Gorj. Acesta a fost transportat la UPU Târgu Jiu.
Pacientul care se afla în ambulanță, în vârstă de 61 de ani, a suferit un traumatism toracic, dar este conștient. El a fost dus la spitalul din Târgu Jiu, potrivit ISU Gorj.
Într-un comunicat, IPJ Gorj a transmis că accidentul s-a produs după ce șoferul cisternei nu a acordat prioritate ambulanței în sensul giratoriu. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!