Federaţia Națională Sindicală Ambulanţa a subliniat că deși angajaţii care lucrează la acest serviciu de intervenţie s-au aflat în linia întâi în lupta contra COVID-19, legislaţia nu prevede ca toți să primească stimulent de risc.
Liderii sindicali din județe s-au adunat de la ora 10.00 în fața intrării în Parlament dinspre Parcul Izvor, în Capitală, îmbrăcaţi în echipamentul de lucru, cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere. S-a respectat distanța de siguranță de 1,5 metri, au anunțat organizatorii.
Asistentul medical Ciupercă Ionel, de la Serviciul Județean de Ambulanță Brașov, reclamă inegalitatea de tratament cu privire la acordarea sporului COVID.
“Având în vedere nemulţumirea angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, respectiv a membrilor de sindicat reprezentaţi de FNSAR, urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de stat (Preşedinţie, Parlamentul României, Guvernul României şi ministere), indiferenţa prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizarea serviciilor de ambulanţă, cât şi indiferenţa văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele înaintate oficial de o federaţie reprezentativă la nivel de servicii de ambulanţă, federaţie recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă şi fără răspuns asumat” au scris sindicaliștii într-un comunicat.
În Capitală și în țară, toate ambulanţele vor avea un afiș cu inscripţia vizibilă “PROTEST NAŢIONAL” în faţă dreapta jos, pe parbriz. Afișul este lipit şi în spate, pe geamul uşii din partea stângă.
De la debutul pandemiei de coronavirus, doi ambulanțieri din Suceava care s-au infectat cu COVID-19 au decedat.
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro