Printre vânzătorii ambulanţi autohtoni, tuciurii care-şi târâie după ei sacoşe de rafie îndesate ochi cu pietre-ponce, scoici sau păhărele de nămol, şi-a făcut loc o concurenţă inedită, venită tocmai de pe tărâmuri africane. Vânzătorul de culoare paraşutat de pe „continentul negru” fix pe nisipul fin de la Mamaia, tip care abia daca leagă două vorbe în română, dar care numără banii mai repede decât un casier de bancă, îşi ispiteşte cu pricepere clienţii, turişti lăţiţi la soare în şezlonguri, cu oferte de nerefuzat: brăţări, coliere şi fel-de-fel de nimicuri pe care, zice el aşa cum poate, le-a adus de acasă, de la bunica lui. „Ambulantul” african ştie arta comerţului şi nu ţine la preţ, ci la integritatea lui fizică motiv pentru care e mai tot timpul atent la ce se întâmplă în spatele lui. De unde pot apărea în orice moment nu poliţiştii în pantaloni scurţi, prezenţe fantomatice la mal de mare care oricum nu-l sperie nicidecum, ci concurenţa acerbă, românaşii cu porumb fiert şi cu seminţe de bostan şi floare…Când, în fine, afacerea e încheiată după negogieri abile şi toată lumea e mulţumită, africanul cu pielea de abanos bate „cuba” cu domnii, iar doamnelor le spune politicos „săru nâna!”.
Foto: Cristian Botez
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News