Potrivit sursei citate, reprezentanții unității alimentare sunt obligați să facă o deratizare, apoi Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va decide redeschiderea magazinului.
„Au aplicat această amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, s-a mai aplicat și suspendarea temporară a activității până la încheierea operațiunilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție”, a declarat
președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, citat de Europa FM.
Reprezentanții Mega Image și-au cerut scuze, miercuri, 16 iunie, pentru „incidentul neplăcut” și au anunțat că vor închide magazinul pentru deratizare. Ei au explicat că intervin cu soluții de deratizare la un interval mult mai des decât prevederile legale, dar sunt surse externe prin care șobolanii intră în clădire.
„Acordăm scuze clienților noștri pentru acest incident neplăcut. Intervenim frecvent în magazinele noastre cu soluții de deratizare la un interval mult mai des decât prevederile legale, mai ales că în anumite zone sunt foarte multe surse externe pe care nu le putem controla. În magazinul nostru din Ion Mincu, care se află la parterul unei clădiri vechi, ultima deratizare a avut loc în cursul zilei de ieri (marți, n.n.) și, pentru a lua măsuri suplimentare, vom închide astăzi magazinul și vom acționa cu un tratament de eradicare mai puternic”, au precizat reprezentanții Mega Image, într-un comunicat transmis redacției.