În cadrul emisiunilor, s-a afirmat, fără a aduce vreo probă, că ucrainenii sunt „nazişti care antrenează paramilitar copii” și că sunt „un neam de şuţi, hoţi şi fete cu moravuri uşoare”. Au fost discuții și despre „detaşamente de copii pe modelul ISIS” ori limuzine care ar intra din Ucraina în România şi care au fund dublu, pentru a ascunde arme.

Punctual, într-o emisiunea a lui Cozmin Guşă, intitulată „Ce-i în gușă, și-n căpușă”, s-a vorbit despre „ferme de copii din Ucraina, care sunt în grija rakeţilor” și despre „câmpuri experimentale”, create pentru a răspândi „ciuma bubonică”.

Ce a spus Cozmin Gușă:

  • „Vedem detaşamente de copii, pe care nimeni nu le neagă. Detaşamente de copii pe modelul ISIS, lângă noi, aici, în Europa, da, o ţară candidată la UE, NATO… și se gradează, ajunge chestia asta cu laboratoarele biologice, cu dovezile pe care ruşii au spus că le vor da în scurt timp.
  • „Ciumă bubonică, nişte boli din alea de se încreţeşte pielea pe tine numai ascultând despre cât de periculoase sunt… Din informaţiile mele, care sunt bune, nu pot să-mi devoalez sursa, se pare că au ajuns la graniţa României nişte autocare cu copii părăsiţi şi fără identitate, cu mamă-surogat, nişte ferme de copii”.
  • „Ne dăm seama că lângă noi a fost un uriaş câmp experimental pentru treburi interzise….”.
  • „Laboratoarele care nu mai sunt cu SARS-CoV, minori, chestii d-astea, sunt direct cu ciumă bubonică şi alte grozăvenii…. S-a creat totuşi un câmp experimental, laboratorul numit Ucraina? Pentru fel de fel de lucruri, având în vedere faptul că ăştia erau ai nimănui. Nu erau nici în UE, nici în NATO, nici cu ruşii, nici aşa…”.

Este un zvon. Nu este nici opinie, nici informaţie

Întrebat de Mircea Toma, membru CNA, dacă afirmaţia că ucrainenii vin în România cu limuzine cu funduri duble în care sunt ascunse arme este o opinie sau o informaţie, Andrei Guşă, acţionarul postului, fiul patronului, cel care a reprezentat postul în faţa membrilor CNA, a spus că este un „zvon”.

  • Mircea Toma: „Deci este o informaţie şi nu o opinie”.
  • Andrei Guşă: „Nu, nu, e o sursă pe care a vrut să o comunice mai departe la public”.
  • Mircea Toma: „Deci, încă o dată, este o opinie sau este o informaţie?”.
  • Andrei Guşă: „Este un zvon. Nu este nici opinie, nici informaţie”.

În aceeași ședință, stația Gold FM a fost amendată cu 10.000 de lei și pentru ediţia din 2 martie a emisiunii „Ce-i în Guşă şi-n căpuşă”, în care moderatorul l-a avut invitat pe Peter Imre, care a făcut aprecieri despre femeile din Ucraina care ar fi „refugiate pe Coasta de Azur”.

Anterior, postul Gold FM mai fusese amendat cu 50.000 pentru modul în care a mediatizat războiul din Ucraina, în primele zile ale agresiunii Rusiei.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News