„Aş dori să transmit un avertisment clar: nicio companie furnizoare nu îşi va bate joc de români! Să emită facturile pentru lunile noiembrie 2021 – martie 2022 în acord cu Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022! În mod contrar vor exista sancţiuni dure”, a scris ministrul energiei.

Virgil Popescu a dat ca exemplu situația clienților Gaz Vest SA din judeţul Bihor, care care au primit facturile aferente lunii noiembrie, fără să fie aplicată legea care prevede plafonarea şi schema de compensare. Oficialul guvernamental a precizat că furnizorul a fost obligat și să recalculeze consumul pe luna trecută al abonaților.

„Drept urmare am luat atitudine! Şi în urma controlului celor de la ANPC rezultatul este următorul: s-a aplicat Legea 363/2007 şi s-a constatat că au încălcat art.6 alin.(1), lit.d.- preţul sau modul de calcul al preţului. Cei de la Gaz Vest SA au primit o sancţiune contravenţională de 50.000 lei – şi conform art.15-1 odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale principale se aplică şi sancţiunea complementară de recalculare a consumului citit sau estimat pentru consumatorii casnici începând cu data de 01.11.2021, în termen de 15 zile!”, a mai scris ministrul Energiei.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz natural se aplică de la 1 noiembrie, pentru o perioadă de cinci luni.

Pe lângă utilizatorii casnici, beneficiază de aceste facilități și alte categorii de consumatori, precum spitalele (publice și private), şcolile, grădiniţele, creșele, cabinetele medicilor de familie, ONG-urile, bisericile, căminele de bătrâni și de copii, întreprinderile mici şi mijlocii.

Astfel, prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. De asemenea, facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și cu cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale.

Guvernul aproximează că 6 milioane de familii din România vor beneficia de aceste reduceri care vor apărea direct în facturi, fără că oamenii să facă vreun demers.

Legea privind plafonarea și compensarea facturilor la gaze și energie electrică prevede și posibilitatea consumatorilor vulnerabili de a amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni, fără costuri suplimentare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI