Potrivit polițiștilor, bărbatul de 43 de ani care a parcat pe malul mării nu avea permis de conducere în momentul în care a fost amendat. Ba mai mult, după verificarea lui, agenții au realizat că acesta mai fusese prins fără permis de alte 3 ori, în ultimele două săptămâni, pe raza județului.
În două dintre cazuri, șoferul era și sub influența alcoolului sau a drogurilor. El este sub control judiciar, în alt dosar, și nu are voie să părăsească țara. Acum, polițiștii cer instanței mandat de arestare preventivă pe numele lui.
Polițiștii au ajuns la el după ce a intrat cu mașina pe plajă la Saturn și a rămas blocat acolo. A fost nevoie de intervenția unui buldoexcavator pentru ca autovehiculul să fie scos din nisip.
Autoturismul are numere roșii de București și fusese observat la primele ore ale dimineții pe plaja Cerna din stațiunea Saturn. Mașina era aproape de malul apei, dar roțile din față erau afundate în nisip.
Turiștii au sunat la 112 și un echipaj de poliție a ajuns la fața locului. La scurt timp și-a făcut apariția și proprietarul mașinii, un bucureștean în vârstă de 43 de ani.
„În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia s-au sesizat cu privire la faptul că, un autoturism, aparținând unui bărbat, de 43 de ani, din București, se află pe o plajă din stațiunea Saturn. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei” au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro